18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicatele din invatamint ameninta cu greva generala

Sindicatele din invatamint ameninta cu greva generala

Salariile cadrelor didactice din invatamintul preuniversitar nu vor fi majorate nici macar cu un leu, potrivit declaratiilor unor demnitari din Guvernul si Parlamentul Romaniei. Sindicatele din invatamint au ramas socate de faptul ca negocierile au esuat si de promisiunile facute chiar de ministrul educatiei, Alexandru Athanasiu, privind cresterea cu 25 la suta a salariilor personalului din invatamint. In urma alegerilor, premierul Adrian Nastase a promis „dublarea salariilor din sectorul bugetar“, in care intrau si dascalii.

Sindicalistii din invatamint protesteaza fata de incalcarea promisiunilor facute de guvernanti

Biroul Executiv al Sindicatului Invatamintului Preuniversitar Dolj a emis un comunicat oficial de protest. Presedintele SIP Dolj, Ion Bebe Cepoi, a precizat in conferinta de presa de marti ca, potrivit prevederilor articolului nr. 33 din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Invatamint, „Ministerul Educatiei si Cercetarii se obliga ca, dupa consultarea federatiilor reprezentative sa initieze pina la 31 martie 2004 un proiect de lege, prin care sa-si asigure o majorare a salariilor personalului din invatamint, in medie cu cinci la suta, de natura sa asigure stimularea accesului tinerilor in sistem, precum si promovarea acestora“. De asemenea, in vederea ameliorarii salarizarii personalului din invatamint, tinind seama si de prevederile protocolului incheiat in 22 mai 2002, ministerul educatiei se obliga sa negocieze cu federatiile sindicale din invatamint si ministerele de resort o noua grila de salarizare, care sa tina seama de importanta sociala a acestei categorii socio-profesionale si sa inainteze guvernului acest proiect de lege in primul semestru al anului 2005, a mai spus Cepoi.

Salariile din invatamint se majoreaza cu zero la suta

La ultima „intilnire“ cu sindicatele a reprezentantilor guvernului, verdictul a fost sec, a sustinut presedintele SIP Dolj: „Zero majorari salariale in invatamint pe anul 2004“.

In aceste conditii, SIP Dolj sustine propunerea FSI „Spiru Haret“ si a celorlalte federatii din invatamint, privind boicotarea deschiderii anului scolar, precum si declansarea grevei generale in invatamint la o data ce va fi anuntata ulterior. Biroul Executiv al SIP Dolj a criticat aspru noua structura a anului scolar 2004-2005.

Prim-vicepresedintele SIP Dolj a salvat unitatea sindicala

In interventiile facute de membrii Biroului Executiv, s-a remarcat prestatia prim-vicepresedintelui SIP Dolj, Constantin Lungulescu, care este de acord cu presedintele executiv al FSI „Spiru Haret“, profesorul Marius Nistor. Spre deosebire de Cepoi, care a tinut sa precizeze ca „unii lideri, in goana dupa imagine, au facut publica majorarea cu 100% a salariilor“, Lungulescu nu dorit sa declanseze disensiuni intre organizatiile sindicale. Presedintele SIP Dolj Cepoi sustine ca greva generala este certa, intrucit are semnaturile a peste 80% dintre sindicalisti.

Si in Olt profesorii protesteaza

Inceputul de saptamina n-a fost unul fericit pentru salariatii din invatamint. Cresterile salariale promise atit de premierul Adrian Nastase, cit si de ministrul educatiei, Alexandru Athanasiu, s-au dovedit, pina la urma, povesti de adormit copiii. Luni, 9 august 2004, la intilnirea reprezentantilor celor patru federatii sindicale din invatamint cu ministrul delegat pentru relatia cu partenerii sociali, Bogdan Nicualescu Duvaz, acesta a transmis ca nu este mandatat sa negocieze nici un fel de marire de salariu pentru acest an. In schimb, daca dascalii s-ar dovedi rabdatori pina in 2005, numai lapte si miere ar curge in perioada 2005 – 2008. Pentru anul viitor se vorbeste de o crestere in doua etape, care sa ajunga la 12,5 procente, oricum mult prea putin fata de ce se stabilise chiar pentru acest an (cresteri substantiale in septembrie si ianuarie, pina aproape de dublarea salariilor).

Sindicalistii au plecat, cum era si firesc, dezamagiti de rezultatele negocierilor si hotariti sa sanctioneze gestul guvernantilor de a-i minti prin declansarea grevei generale, cadou pentru inceputul noului an scolar.

In Olt, aproximativ 6.500 de sindicalisti, dintre care 5.500 ai Federatiei „Spiru Haret“, sint asteptati sa adere la greva generala, dupa cum declara liderul Sindicatului din Invatamintul Preuniversitar Olt, prof. Ionel Barbu. Acestia vor lua parte la amplele miscari de protest, care vor fi organizate in toata tara, incepind cu 13 septembrie.

Functii noi prevazute de Statutul personalului didactic

Daca in plan financiar n-au avut cistig de cauza, dascalii au cistigat insa pe plan profesional, unde majoritatea revendicarilor lor au fost cuprinse in modificarile legislative operate in structura Statutului personalului didactic si a Legii invatamintului.

Au aparut, in urma modificarilor, noi functii prevazute de statut. Profesorii documentaristi vor lucra in centrele de documentare si informare, iar cadrele didactice mentori si tutori se vor ocupa de formarea initiala si insertia profesionala in institutiile de invatamint a profesorilor tineri. Ceea ce presupune elaborarea unei noi metodologii privind noua forma de sustinere a examenului de definitivat.

Pentru cei care au obtinut gradele didactice II si I si au mai multe specialitati, gradele obtinute intr-o specialitate sint recunoscute pentru oricare dintre celelalte specialitati. De asemenea, cadrele didactice titulare pe un post, care ulterior obtin si alte specializari, pot solicita trecerea in noua specialitate cu preluarea statutului de cadru didactic titular, avind prioritate cei cu restringere de activitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS