19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Incartiruiti“ la bloc pentru a da tarii cit mai mult carbune

„Incartiruiti“ la bloc pentru a da tarii cit mai mult carbune

Orasul Motru avea doar 30 de ani de existenta in urma cu 14 ani. Schimbarile de macaz din 1990 l-au prins in plina tinerete, iar celor aproape 20.000 de oameni, care majoritatea lucrau in minele din jurul orasului, nu le trecea prin cap ca vor ajunge in nici 14 ani sa nu mai poata sa-si plateasca nici intretinerea la apartamente.

In anii ’70, Partidul Comunist a adoptat „actiunea 7.000“, cum este cunoscuta de localnici, si in orasul abia conturat au sosit, mai ales din satele moldovene, 7.000 de oameni care au intrat in mine, iar familiile au fost „incartiruite“ la bloc. Pe masura ce se dezvolta sectorul minier din bazinul carbonifer, crestea si numarul apartamentelor construite la repezeala si cu mari economii de materiale. La nici 20 de ani de la darea in folosinta a celor 8.000 de apartamente, la etajele trei si patru au inceput sa apara infiltratii, iar umezeala si igrasia sa-si faca aparitia. Nimeni nu avea timp de reparatii, pentru ca „tarii ii trebuia cit mai mult carbune“, iar oamenii se multumeau ca aveau un acoperis deasupra capului.

Cei mai buni platitori sint pensionarii lui Ceausescu

Una dintre cele mai mari asociatii de proprietari din Motru este Asociatia nr. 6, care are in administrare 475 de apartamente. Celica Guse, administratoarea celor zece blocuri in care locuiesc mai mult fosti mineri decit actuali mineri, s-a obisnuit repede cu meseria de administrator in care a trebuit sa se recalifice dupa 17 ani de munca la mina.

„Cind au inceput sa se inchida minele, multi locatari ai blocurilor s-au bucurat ca au luat salariile compensatorii pe care le-au cheltuit repede si au ajuns sa traiasca de pe o zi pe alta. Am un locatar, Gheorghe Petrea, care are o datorie de 40 de milioane de lei, pentru ca nu a mai platit nimic de trei ani. Sint sase persoane in apartament si nu au nici un venit. Nu au unde sa se duca la tara. Ce sa fac? Sa-i fac poprire nu am pe ce, ca nu au salarii, sa-l dau afara din apartament, imi este mila ca au copii mici. Ca el sint multi si majoritatea celor care au restante mari la intretinere sint fosti mineri disponibilizati care nu au avut unde sa plece. Cei mai buni platnici sint pensionarii lui Ceausescu, pentru ca ei au un venit mic, dar sigur“, spune resemnata doamna Celica, cum ii spun locatarii blocurilor.

Apa calda, de trei ori pe saptamina, doua ore pe zi

Restanta Asociatiei de proprietari nr. 6 din Motru catre principalul furnizor de servicii, Societatea de Apa si Energie Termica, este de cinci miliarde. Nimeni nu-si face iluzii ca mai poate fi achitata datoria, astfel ca la Motru apa calda este de trei ori pe saptamina, doua ore pe zi. Apa rece este si ea cu program, iar singurele perioade cind in Motru este apa rece nonstop sint cu doua luni inainte de alegeri. Este si motivul pentru care locuitorii de la bloc ai Motrului ar vrea sa se organizeze alegeri macar in fiecare an, ca sa poata beneficia si ei de apa rece doua luni pe an. Locatarii celor 8.000 de apartamente din Motru, multi dintre ei proprietari peste peretii pe care de cite ori ploua se prelinge apa, asteapta minunea cind la Motru oamenii vor avea din nou slujbe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS