„Stomlega Ileana Georgeta, nascuta pe 4.12.1988, in Craiova, domiciliata in comuna Bradesti, se incadreaza in gradul intii de handicap grav, cu diagnosticul anoftalmie congenitala, anomalie Peters, strabism convergent, nistagmus, conform certificatului medical nr. 2988, din 18.12.2002“. Doar hirtia xeroxata in mai multe exemplare i-a ramas Ilenei. In rest, nu mai are nimic: mama a plecat de mult, prietenii sint departe. Nu mai are nici macar speranta intr-un viitor… „luminos“: nu va termina niciodata scoala pentru ca e prea saraca.
Se ridica de la masa din sala si se duse in prima camera, sa dea drumul la radio. Tocmai se terminasera stirile si incepu o melodie cu Robin Williams. Ce noroc!, cintaretul ei preferat!
Dadu sonorul mai tare. Sprijinita cu un umar de tocul usii, incepu sa se legene in ritmul melodiei, fredonind. Ce voce dumnezeiasca! Si ce frumos trebuie sa fie Robin daca are glasul atit de cald, de patrunzator! De ce si-o fi batut joc de ea Alina, cind a intrebat-o cum arata. „Gras si urit!“, i-a spus vecina si a inceput sa rida scirtiit. Treaba ei daca a vrut sa faca haz de o oarba. Ea nu credea o iota: Robin era cu siguranta cel mai frumos, cel mai bun si cel mai dulce baiat din lume si ea il iubea rau de tot!
Se termina melodia si fata se intoarse la masa sa-si continue munca. Pina la prinz, cind o punea bunica-sa sa aseze masa, nu mai avea alta treaba decit la cutia cu zapada. Avea comanda! Fata zimbi, gindindu-se ce prosti si inapoiati sint oamenii de la tara, ca n-ar accepta pentru nimic in lume ideea unui lucru nou, pina nu ar vedea si ar pipai cu miinile lor acel lucru. Asa a fost si cu ea. De unde la inceput lumea din sat ridea in barba cind a auzit ca nepoata Mariei face pene din zapada artificiala, acum au inceput sa vina la ea cu materialul si dimensiunile dorite. A trebuit sa vina o baba pe la bunica-sa sa vada perna. Baba a luat-o in mina si a pipait-o. Arata ca orice perna pe care o avea ea in camera de la drum. Doar ca era un pic mai tare si mai usoara si nu fusese nevoie sa jumoala zece gaini ca s-o faca. Baba a plecat cu perna acasa, iar a doua zi a stiut tot satul ce isteata era Ileana, oarba a lu’ Maria.
Rosu si negru – culorile preferate pe care le „vede“ cu amintirea
Fata sfarima cu placere intre degete bobitele moi. Stie ca sint albe, asa ii spusese bunica-sa. Ea ar fi vrut sa fie rosii sau negre, culorile ei preferate. Si acum si le aminteste, de cind le-a vazut ultima data, pe la sase ani, cind mama ei purta niste pantaloni negri si o bluza rosie. Apoi s-a facut intuneric, durerea de cap a devenit insuportabila si nu s-a mai facut lumina niciodata. Culorile i-au ramas insa aprinse in amintire. Erau asa placute la atingere, ca lasa o clipa treaba, sa se joace cu ele. Ce idee ii mai venise si ei sa sfarime zapada cu degetele! De cind sta acasa – adica din iunie de cind a luat vacanta -, a tot cautat sa-si faca de lucru. Dar aici, la Bradesti, nu avea de unde sa ia carti tiparite in Braille, sa citeasca. Nici prieteni multi nu avea, ca de la sapte ani numai in vacante venea acasa si atunci ii placea sa stea numai cu bunica-sa.
In toamna, cind a plecat inapoi la Cluj, la Scoala pentru Deficienti de Vedere, a ramas tot la Bradesti. Nu pentru ca i-ar fi placut mai mult acasa. Dar a fost nevoita, din pricina situatiei financiare din ce in ce mai dificile. Numai drumul costa, pentru ea si bunica-sa, aproape un milion. Chiar daca au reducere, ea pentru handicap, bunica-sa – pentru insotitor, tot erau multi bani. Unde mai pui ca uneori, la intoarcere, controlorii o puneau pe batrina sa plateasca bilet intreg, pentru ca era singura, nu insotea pe nimeni. Odata, cind le-a aratat legitimatia, i-au aruncat-o pe geam, zicindu-i ca e treaba ei, sa nu mai plece fara handicapat dupa ea.
De dragul invataturii, a indurat sapte ani de tortura
Bani multi se duceau si la scoala. E adevarat ca atunci cind s-a inscris in clasa intii, directorul de acolo a spus ca scoala este gratuita. Alocatiile copiilor insa erau oprite lunar. Nu pentru a plati ceva, ci ziceau ca vor fi adunate pe CEC-uri, pentru fiecare elev in parte, iar la absolvire li se vor inmina personal. Era incurajator pentru un copil venit tocmai de la capatul tarii sa stie ca va invata carte intr-o institutie facuta special pentru el, unde nimeni nu il arata cu degetul, ca avea si casa, si masa, si sansa de a invata o meserie de pe urma careia sa se poata intretine singur. Iar la final primea o suma frumusica, cu care tinarul nevazator sa porneasca in viata. Maria Sultan si-a inscris deci nepoata cu toata increderea. Singura, fara barbat, cu o fata care se maritase cu altul si-i lasase ei grija copilului orb, batrina nu s-a mai gindit la altceva decit sa-i faca un viitor fetei napastuite de soarta. Sapte ani, de doua ori pe luna, trimitea pachete la Cluj: sampon, sosete, pantaloni, batiste, sapun, pasta de dinti, biscuiti, toate luate dintr-o pensie amarita.
Viata la scoala de nevazatori nu a fost chiar atit de frumoasa, se gindi cu tristete Ileana, in timp ce sfarima zapada. Cel mai mult suferea din pricina profesorilor, care nu erau prea rabdatori. Si pentru ca nu-i placea sa taca atunci cind se facea vreo nedreptate. Deseori, era luata de mot sau palmuita. Apoi mai era un lucru cu care nu se impaca: i se furau hainele. A stat la pinda ore in sir, a ascultat, a intrebat in stinga si in dreapta. Degeaba. Sapte ani, saptamina de saptamina, Ileana descoperea ca iar i s-a mai sterpelit ceva din ce-i trimisese bunica.
Un vis sfarimat ca o bucata de zapada artificiala
Si totusi Ilenei i-a placut la scoala. Tot timpul avea ceva nou de aflat. Isi lua de la biblioteca zeci de carti pe care le ascundea sub banca ori sub pat. Le parcurgea cu o sete care uneori o speria si pe ea. Nimic nu o impiedica sa citeasca cu virfurile degetelor: nici profesorii aspri, nici programul strict de camin.
Visa, pina in iunie, desigur, sa se faca profesoara. Poate de muzica. Poate de altceva. In tot cazul, sa termine scoala cu rezultate bune si sa-si gaseasca un serviciu pe potriva ei. Iar din salariu sa-si ajute bunica.
A trebuit sa renunte. Aducindu-si aminte, fata se opri o clipa din framintat zapada. Ce se va intimpla de acum? Ce o sa faca in viata o oarba cu doar sapte clase? Perne? E drept ca s-ar putea marita – auzise pe oameni ca e draguta – dar ea avea principii solide, voia sa devina o femeie moderna, care sa se descurce in viata. Nu voia sa cada pe capul nimanui. Din iunie, a inceput sa se gindeasca mai des la o eventuala operatie. Nu stie daca este posibil transplantul. Doctorul Filip de la Bucuresti ii spusese, cu ani in urma, ca are venele din spatele ochiului perforate. Mai bine nu se mai gindeste. Cine sa o ajute sa afle adevarul? Bani nu are de unde lua. Cecul cu alocatii, promis in clasa intii, nu a ajuns nici pina acum la Bradesti si este a cincea luna de cind nu s-a mai dus la scoala.
La radio incepu iar o melodie cu Robin Williams. A doua, intr-o singura ora. Ce noroc!, zimbi Ileana si se ridica. Se hotari sa faca o pauza. Incepu sa danseze, invirtindu-se prin toata sala, de la un capat la altul. Treaba o s-o rezolve mai tirziu. Si problemele, la fel.
