16.8 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBolnavii din Spitalul Tirgu Jiu fac dializa in patru schimburi

Bolnavii din Spitalul Tirgu Jiu fac dializa in patru schimburi

Sectia de hemodializa din cadrul Spitalului Tirgu Jiu este suprasolicitata de bolnavii care au nevoie de aceasta interventie. Cele 11 aparate din sectie sint insuficiente pentru cei 100 de pacienti care, in cea mai mare parte, au nevoie de dializa din doua in doua zile.

Cadrele medicale au decis sa nu refuze nici un pacient, interventia fiind vitala pentru acesti bolnavi, si i-au repartizat in patru schimburi. Bolnavii care fac dializa in ultimul schimb sosesc la spital la ora 23.00 si pleaca dimineata, la ora 3.00.

„Am luat aceasta masura pentru ca e in joc viata unora dintre pacienti. A fost o solutie de compromis pe care am adoptat-o pentru a nu-i refuza pe oameni, asa cum se intimpla in alte spitale. Este deosebit de dificil in special pentru pacienti, dar si pentru personalul nostru. Hemodializa este destul de greu de suportat, mai ales ca dureaza citeva ore. Ea devine cu atit mai grea cu cit este facuta noaptea, cind bolnavul e obosit si ar trebui sa doarma“, a spus medicul Lidia Florescu, sefa sectiei.

Casarea aparatelor -condamnarea la moarte

a pacientilor

Sectia de hemodializa din Tirgu Jiu a luat fiinta in anul 1998 si tot de atunci dateaza o parte dintre aparate. Se prevede ca fiecare dintre sistemele cu care se realizeaza hemodializa sa functioneze un anumit numar de ore. La aparatele din Tirgu Jiu, numarul de ore a fost insa dublat fata de limita maxima. Cele mai multe dintre aparate ar fi trebuit deja casate, dar masura nu este, deocamdata, posibila pentru ca ar insemna condamnarea la moarte a pacientilor.

„Unul dintre motivele care au determinat aceasta situatie este si refuzul pacientilor nostri de a trece pe dializa peritoneala. Este o forma de dializa pe care pacientul trebuie sa si-o faca singur acasa, de patru ori pe zi. Desi din punct de vedere medical este chiar mai indicata, bolnavii nostri refuza acest lucru. Pe viitor insa va deveni singura sansa de a nu mai creste numarul de bolnavi al sectiei pentru ca pur si simplu nu mai avem cind sa facem interventiile“, a spus Lidia Florescu.

Pentru a desfiinta schimbul de noapte, sectia ar mai avea nevoie de citeva aparate, dar aceasta perspectiva pare destul de indepartata. Achizitia se face numai de Ministerul Sanatatii, iar un astfel de aparat costa citeva sute de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS