Almajul este o comuna mare, destul de bogata si asezata strategic, aproape de Craiova, la „susea“. Nimeni n-ar crede ca la nici 20 de kilometri de „buricul“ Olteniei exista institutii de invatamint ramase in urma cu aproape 100 de ani. Institutii pentru care nu exista bani, in care copiii invata pe aceleasi banci pe care au studiat si parintii si poate si bunicii lor. Este nefiresc ca exista, dar si mai nefiresc este faptul ca aceia care detin solutiile si banii necesari renovarii acestora nu se sinchisesc, ba, mai mult, se lauda cu „maretele“ lor realizari. Va spuneam ca nimeni n-ar crede ca aceste scoli si gradinite exista. Nici noi n-am crezut pina cind n-am vazut cu ochii nostri.
Am plecat catre comuna Almaj fara nici o idee despre ce aveam sa gasim. O sursa binevoitoare ne comunicase ca la micutii elevi din satul Cotofenii din Fata, laptele dat de guvern se transformase in brinza topita si se topise asa de tare incit in ultimele doua zile nu mai venise deloc.
Cind am ajuns in fata scolii, nu ne-a trebuit mult sa ne dam seama ca pentru elevii scolii nu programul (respectiv intirzierea) distributiei cornurilor si a laptelui, fie el si brinza topita, era problema, ci conditiile in care erau copiii obligati sa invete. Obligati, pentru ca invatamintul primar si gimnazial sint inca obligatorii!
Pe dinafara, cladirea scolii nu se deosebea cu mult de alte surate din alte comune. Citeva geamuri sparte, tencuiala crapata pe ici-pe colo. Atit. In usa scolii ne-a intimpinat o invatatoare. O „veterana“ a muncii la catedra, care-si petrecuse peste 30 de ani din viata invatindu-i pe copiii locuitorilor din Cotofeni sa scrie si sa citeasca.
„Bine ca ati venit si pe la noi! Veniti sa vedeti in ce conditii invata copiii astia. Nu stim ce sa mai facem. Dar, haideti, poftiti, va rugam, in clase, sa va aratam in ce hal poate fi o scoala! O scoala in care nu s-a mai bagat un leu de ani de zile!“, ne-a imbiat Maria Dinca, invatatoarea.
Scoala muzeu sau muzeul scoala
Am intrat in scoala, am deschis usa unei clase… Ne-a intimpinat un aer
inecacios, am vazut citeva banci invelite cu huse, o tabla antica, de lemn, din care mai gasesti doar prin muzee si citiva elevi care stateau cuminti in banci, in timp ce o fetita, „elevul de serviciu“, matura cu sirg podeaua, rascolind praful adus de afara.
„Nu are cine sa faca treaba aceasta pentru ca scoala noastra nu are personal auxiliar decit cu o jumatate de norma si lucram in doua schimburi. Nu putem lasa clasele murdare copiilor care invata dupa-amiaza!“, ne-a explicat invatatoarea.
Intram intr-o alta sala de curs, parca si mai paraginita decit prima. Ridicam husa de pe o banca si vedem ca-i lipseste o bucata de scindura. Cu toate astea, un copil invata sa citeasca si sa scrie cu coatele sprijinite de ea.
„Nu-i asta cea mai mare problema, ci faptul ca instalatia electrica este defecta, intrerupatoarele sint stricate si in permanenta exista riscul ca un copil sa fie curentat. Am facut numeroase referate la primarie, dar degeaba! Nimeni nu ne-a dat un ban“, spune si Valentin Angelescu, directorul scolii.
Aproape 200 de copii si un pericol de moarte
Intr-adevar, observam ca acolo unde ar fi trebuit sa fie intrerupatoarele se gasesc doar niste gauri din care ies cabluri electrice neizolate. „Oricind se poate produce un scurcircuit si poate aparea un incendiu. Este groaznic. Uitati-va, va rog, si la tocurile de la usi cum arata. E posibil sa vina si sa indese hirtie in tocul usii si asta sa se numeasca reparatie? Iar acest lucru s-a intimplat la ultima asa-zisa reparatie. Am luat table de sticla de la alte scoli din Craiova, care le-au schimbat cu altele noi, dar noi nu putem sa le punem pentru ca nu are cine muta tocul de la usa. Igienizari? Pai n-am mai primit de la primarie un ban de ani de zile. Ba nu, au renovat laboratoarele acum doi ani, inainte de alegeri, ca acolo au fost sectiile de votare. Dar altceva nu s-a mai facut in scoala asta de nu mai stim cind“, completeaza directorul. Inceputul de an scolar i-a prins pe profesorii din Cotofeni fara maturi, substante dezinfectante, dero, becuri sau alte „maruntisuri“ necesare intr-o scoala. De trusa de prim ajutor, nici vorba! Din donatii, scoala are si un calculator, dar daca nu merg prizele… iar cind o veni frigiderul in care trebuie pastrate cornurile si brinza topita va fi pus si el la conservat. De unde priza?
Aflam totusi ca, desi scoala arata ca scapata din bombardamente, parintii elevilor de acolo au mai contribuit si ei cu bani si cu forta de munca la „conservarea“ ei. Altfel, nu se stie cum ar fi aratat. Noi ne-am gindit ca mai rau nu se poate.
Hai sa ne jucam in curte, ca trece mortu’!
Am iesit din scoala, sperind ca aflaseram totul despre conditiile in care cei 192 de elevi din clasele I-VIII erau obligati sa invete. Nu era asa. In curtea institutiei ne asteptau alte surprize.
„Vedeti groapa aceea unde mai balteste niste apa? Acolo este sursa noastra permanenta de apa. A fost o teava, dar de trei saptamini cineva a venit si a taiat-o. Acum, copiii trebuie sa iasa din curte ca sa mearga sa bea apa de la robinetul de pe drum sau pot veni cu sticluta de acasa. Mai e o fintina mai jos de scoala, dar apa nu e potabila, e foarte sarata“, continua invatatoarea sa ne prezine „progresul scolilor romanesti“.
Si mai e ceva. Curtea scolii este drum comunal. Drumul comunal care duce la biserica. Prin curtea scolii, mortii sint condusi pe ultimul drum si tot prin curtea scolii trec chiuind nuntasii. Dar ce conteaza! Copiii trebuie sa cunoasca de mici unde-i va duce viata!
„Io fac legea, da’ nu stiu cum se aplica!“
Rasariti ca din pamint, in curtea scolii ne acosteaza trei consilieri locali insotiti de viceprimar.
„Va place ce ati gasit aici? Duceti-va si vedeti ce este in scoala si vedeti daca este normal sa arate asa. Ati vazut tot, cu atentie? Ati filmat?“, ne repede unul dintre consilieri pe care aflam ca-l cheama Ion Trusca.
„Asta este scoala? Asa ar trebui sa arate? Ar trebui sa ia cineva masuri, sa faca ceva“, continua alesul local.
Intrebam din curiozitate citi bani s-au alocat de la consiliu pentru Scoala din Cotofenii din Fata. La unison, consilierii ridica din umeri. „Pai, parca noi stim, asta a fost demult…“, ne lamureste Ion Trusca.
Si consilierii, parca intr-un avint electoral, isi incep spovedania: „Noi nu stim ce s-a facut cu banii, ca nimeni nu ne spune. Aici, la Almaj, consiliul local nu inseamna nimic! Toate lucrurile le fac primarul si cu contabila. Am cerut si noi de trei luni sa ne prezinte cum au fost cheltuiti banii, da’ ce, vrea s-o faca? Ne tot amina de pe o luna pe alta“, se destainuie, vizibil iritat de comportamentul primarului, acelasi Ion Trusca. Aflam cu stupoare ca, din 13 consilieri, citi are Consiliul Local Almaj, sapte sint din Cotofeni. „I-a imbrobodit pe toti!“, spune amarit un satean. Altfel… nu se explica!
Si presedintele e dezamagit!
Cautind sa confirme parca spusele colegului de legislatura si de partid, Marin Cretoiu, despre care aflam ca este si presedintele filialei locale a PSD si sustinator (acum, plin de regrete) al actualului primar in campania electorala, scoate din buzunar un carnetel cu insemnele partidului pentru a ne arata albastru pe alb ca, intr-adevar, punctul cu pricina a fost aminat de pe ordinea de zi.
L-am crezut, pentru ca daca scria la carnetel…
Vazind ca legislativul este nemultumit de comportamentul executivului, l-am privit intrebatori pe viceprimarul Constantin Circiumaru. „Eu sint in consiliul de administratie al acestei scoli, dar nu mi s-a dat nici un ban de la primarie, nici macar pentru igienizare. Stiu ca si domnul director si doamna invatatoare au dreptate si au facut o serie de sesizari pe adresa primarului, dar stie cineva pe unde sint acestea? Mie nu-mi spune nimic primarul!“, se scuza parca viceprimarul, recent stabilit in satul Cotofeni.
„Sa vedeti scoala de la el, din Almaj, cum a facut-o primarul! Si primaria a reparat-o fara sa ne spuna ceva! Ne-am trezit cu zidurile date jos pentru reparatii. Am auzit si noi, de la oameni, ca l-ar fi costat 500 de milioane de lei. Noi, din cite stim, n-am aprobat nici un ban de la buget pentru primarie. Dar acum sint termopane acolo si copiii astia invata in asemenea conditii!“, continua destainuirile Mihai Coldusu, un alt consilier.
Il privim intrebator pe viceprimar, care ne raspunde tot cu o ridicare din umeri. Nu stie cum a fost reparata primaria. A vazut si el termopanele, ca doar acolo are biroul! Receptia lucrarii le-a fost fluturata prin fata ochilor la ultima sedinta de consiliu, dar parca, parca s-au mai desteptat si oamenii din amorteala si si-au amintit ca ei nu au votat niciodata reparatia primariei. Cit despre banii din contul primariei, stie si el ceea ce stiu toti cei care au venit sa ceara sau sa se plinga de ceva: nu mai sint!
Jucarii pentru 40 de copii – citeva cuburi de lemn
Am plecat catre Gradinita din Cotofeni, despre care am aflat ca nu arata nici ea mai bine decit scoala. Am gasit o cladire aratoasa pe dinafara si sinistra pe dinauntru. In curte, o educatoare matura. Copiii plecasera acasa si educatoarele stringeau dupa ei.
„N-avem femeie de serviciu. Noi facem totul aici, noi ne-am suit in pod si am reparat acoperisul ca ploua in gradinita, noi am curatat sobele. Am mai chemat parintii sa ne ajute, au mai venit oameni din sat si vecini de-ai nostri. Lucrari de reparatii sau igienizari nu s-au mai facut de trei ani. Nu ni s-au dat maturi, substante dezinfectante, nimic! De jucarii… nu mai zic! Avem 42 de copii in gradinita, doua proiectoare vechi de 40 de ani si jucariile de lemn si cartile de povesti pe care le-am gasit eu aici cind am venit, in ’67! De atunci… nu ni s-a dat nimic! Am mai adus noi jucarii de acasa pentru ca, daca nu au cu ce sa se joace, copiii se plictisesc“, spune, cam jenata de absurdul situatiei, educatoarea Elena Serban. Grupurile sanitare au ramas de mult fara usi, iar gardul care ar fi putut sa le mai fereasca oarecum de ochii iscoditori lipseste. Mai exact, privata gradinitei este de fapt publica, deschisa privirilor oricarui satean care strabate drumul. Adresele catre primarie au ramas fara raspuns, iar mobilierul, la fel de vechi ca in urma cu aproape patru decenii. Marturie stau un cuier cu incrustaturi si o vitrina cu geamuri de cristal ramase de la boierul Maldarescu. Aflam ca gradinita a fost construita in anii ’60, de catre parintii copiilor de atunci. Numai ca parintii de acum sint prea saraci ca sa mai aiba bani de dat pentru dotarea gradinitei. Mai ales ca exista autoritati locale…
…care mint de ingheata…berea din sticla!
Primaria din Almaj e noua, frumoasa si curata ca o floare de… sera! E si normal, doar comuna e prospera, iar investitorii de pe raza ei (si nu amintim decit de ISALSERRA si PETROM) cu profit si bani de dat la bugetul local. Culori vesele, gresie moderna si termopane costisitoare. In biroul primarului, un fotoliu nou, de piele, jaluzele verticale si o sticla de bere uitata linga dulapul modern. Cam neincrezator la inceput, primarul Ion Racareanu ne intimpina jovial: „Ati mai venit pe la noi?“. Dupa ce ne explica in amanunt cum a „lichidat“ el pina acum legile funciare si cum i-a cam impacat pe toti, am intrat in alte „amanunte“. „Aveti probleme cu distributia laptelui si a cornurilor?“, intrebam noi. „Cum?! Nu! Vin la timp, e totul in regula“, raspunde usurat primarul. „Scolile cum sint? Ati facut lucrari de reparatii? Primiti autorizatie sanitara de functionare?“, il intrebam pe gospodarul sef al Almajului.
„Eu zic ca primim la toate! Lucrari de reparatii si de igienizare am facut, au fost aici si cei de la Directia Sanitara cu o saptamina inainte de inceperea scolii. Sa vedeti cum arata acum scoala de aici, din Almaj, de care ati scris dumneavoastra ca sta sa cada pe copii, da’ nu era chiar asa… si gradinita!“ Primarul se lauda si cu spiritul sau economicos si previziunea de care a dat dovada in primavara, cind a cumparat lemne de foc si combustibili pentru incalzirea scolilor, in iarna care va veni. Grijuliu referitor la confortul copiilor, primarul ne destainuie planurile de viitor: „Vrem sa cumparam un cazan de rezerva pentru centrala termica de aci, din Almaj. Asta care e nu e defect, da’ daca se strica, ma’ntelegeti, deci, automat, il montam pe celalalt sa nu fie nici o problema. Cade ala, ii dam foc la celalalt deci, ma’ ntelegeti?!“, explica atotstiutor primarul. Mergem impreuna sa vedem Scoala din Almaj. Lasam in urma un birou plin de muste („s-au refugiat aci ca s-a schimbat vremea, da’ avem sprei, am cumparat!“) si „dotat“ cu o sticla goala de bere, in care nimeni nu ne-a spus daca se afla sau nu substante de stropit florile!
Primarul – „muma“
Scoala din Almaj avea tot ce ii trebuie unei scoli: alee varuita, flori in curte, clase curate si frumoase, instalatie electrica functionala, calculatoare, tisnitoare, teren de sport, acoperis nou, giurgiuvele si tocuri de usi, unele noi, altele mai vechi, dar functionale, calorifere, table bune, banci comode si grup sanitar cu faianta. Directoarea ne-a intimpinat si ne-a povestit pe larg cit de mult si cit de bine s-a implicat primaria in amenajarea scolii, ba, femeia a mai si plusat nitel, reamintindu-i primarului cam ce ar mai fi de facut: extinderea biroului directoarei, citeva grilaje de montat la usi… bagatele! „Citi copii invata aici?“, intrebam noi. „136“, ne raspunde directoarea Georgeta Badescu. Tot de la ea aflam ca, intr-adevar, au fost probleme cu distribuirea cornului si a laptelui, in sensul ca brinza topita nu a venit de citeva zile, dar totul se va remedia, caci vor primi din urma.
Am lasat distributia in pace, oricum primarul era depasit de situatie! Si, doar pentru comparatie, am trecut si pe la gradinita.
„Sa vedeti cum arata gradinita! Dupa ce am facut primaria, constructorul mi-a facut gradinita pe ultima suta de metri. Nici n-am platit-o!“, ne explica edilul. In Gradinita din Almaj vin in jur de 20 de copii, care chiar au cu ce se juca: rafturi pline cu jocuri lego, puzzle-uri, carti de colorat, de povesti, papusi, de toate pentru a incinta un copil mic. Pe buna dreptate, am laudat aspectul gradinitei, igienizate si dotate. Si atunci ne vine in minte o alta gradinita. O… „ciuma“!
Fara comentarii
„Cit au costat toate lucrarile?“, mai incercam noi sa aflam. „Pai, ca sa fiu sincer, nu stiu, nu mai stiu, ca ne-am apucat de reparatii pe la sfirsitul lu’ mai. Trebuia sa o facem ca era cazuta rau; si ne-a mai ramas sa facem arhiva“, ne explica primarul.
„Receptie ati facut la lucrare?“, mai intrebam. „Am facut, cum sa nu facem! Au venit cei de la consiliul judetean si am facut receptia, pai cum altfel?!“. „Si cu consilierii locali, cum e? Unii sint cam nemultumiti ca nu le spuneti nimic!“, incercam sa completam imaginea colaborarii dintre legislativ si executiv: „Ce sa le spui, ca nu inteleg. Ce, parca ei se pricep, ca nu sint specialisti“, ne raspunde omul. In particular si in semn de simpatie, Ion Racareanu ne explica cum se prostesc unii oameni la batrinete si, in loc sa isi vada de treburile lor, incep sa faca scandal si sa cirteasca impotriva autoritatilor. Era vorba de o invatatoare din Cotofeni, fosta consiliera, care „n-are de lucru…“. Nu am intrebat cine. Ne despartim cordial, cu promisiunea ca vom vizita biserica, deosebita, unica, nemaipomenita! Primarului nu i-am spus ca am fost la Cotofeni si am vazut in ce hal arata scoala si gradinita. N-am vrut sa ii stricam, cu probleme vechi, bucuria ca are primarie noua! Si sa-i terfelim speranta c-o sa citeasca la ziar un reportaj frumos. Despre el, normal!
