26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateProprietarii de ciini agresivi din Mehedinti nu s-au inghesuit sa-si declare patrupedele

Proprietarii de ciini agresivi din Mehedinti nu s-au inghesuit sa-si declare patrupedele

Legea prevede si necesitatea unei asigurari de raspundere civila

Numai 15% dintre proprietarii de ciini agresivi din Mehedinti si-au declarat animalele la politie si la asociatiile chinologice, desi joi a fost ultima zi, potrivit termenului stabilit prin ordonanta de guvern.

„Proprietarii de ciini au obligatia sa se prezinte la Asociatia Chinologica, de pe strada Traian, nr. 19, din Drobeta Turnu Severin, pentru a inregistra animalele. Ei trebuie sa inscriptioneze, la intrarea in apartament sau in imprejurimile imobilului, in mod vizibil, avertismentul «Ciine periculos!». De asemenea, la sediul politiei trebuie sa depuna o adeverinta, eliberata de catre asociatie, din care sa rezulte categoria din care face parte ciinele, numarul de identificare, efectuarea vaccinului antirabic, efectuarea sterilizarii si existenta unei asigurari de raspundere civila, pentru producerea eventualelor pagube“, a spus lt. Eduard Nitu, de la Politia Drobeta Turnu Severin.

Neinregistrarea constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda

In judetul Mehedinti au fost inscrisi 20 de ciini periculosi, la sediul politiei prezentindu-se noua proprietari numai joi. Ordonanta emisa de guvern, in luna aprilie, privind ciinii de lupta si atac, prevede pedepsirea cu inchisoarea intre 10 si 20 de ani a stapinilor care asmut animalele asupra unor persoane, iar in urma atacului victima moare.

„Legea prevede sanctiuni aspre, iar neinregistrarea ciinelui constituie contraventie, sanctionata cu sume cuprinse intre cinci si 15 milioane de lei. Multi dintre proprietari au ales ultimele doua zile pentru a-si inregistra ciinii; de aceea vom manifesta intelegere, timp de citeva zile, pentru a le da posibilitatea si celor care au intirziat sa ajunga la Asociatia Chinologica si apoi la politie“, a mai spus lt. Eduard Nitu. Politistii au anuntat ca, incepind de saptamina viitoare, cei care nu si-au declarat ciinii agresivi vor fi amendati.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS