29.6 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalCe proprietari ar putea fi scutiţi de la plata întreţinerii

Ce proprietari ar putea fi scutiţi de la plata întreţinerii

Unele spaţii comerciale ar putea fi excluse de la repartizate unor cheltuieli ale asociației de proprietari.

Este vorba despre:


„Spațiile comerciale situate la parterul sau în structura condominiului care nu sunt racordate la rețelele comune ale imobilului sunt exceptate de la plata cheltuielilor comune aferente întreținerii și administrării condominiului, cu excepția celor ce privesc întreținerea structurii de rezistență, a acoperișului și a elementelor comune de siguranță”.

Aceasta este o propunere de modificare a Legii 196/2018. Amendamentul a fost admis cu unanimitate de voturi de Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și de Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaţilor.
Amendamentul a fost completat și face parte din propunerea de modificare a Legii 196/2018 prin care se aduc îmbunătățiri procedurii de convocare a adunărilor generale.
Totuşi, propietarii spațiilor comerciale respective va trebui să achite cheltuielile care privesc întreținerea structurii de rezistență, a acoperișului și a elementelor comune de siguranță ale imobilului în care se află.

Alte probleme ard la asociaţii

Reprezentanţii unor asociaţii de proprietari din Craiova spun că nu aceste măsuri reprezintă o urgenţă în domeniul asociaţiilor de proprietari, altele sunt problemele locatarilor.

„Asta este grija mare a parlamentarilor, și anume cum să-i scutească de unele cheltuieli pe cei care dețin spații comerciale la parterul blocurilor? La noi în asociaţie firmele sunt separate cu utilităţile, plătesc doar fond de rulment, fond de reparaţii şi salariul administratorului”, spune preşedintele unei asociaţii de proprietari.


Un altul spune că legea asociaţiilor de proprietari are multe lacune şi mai degrabă aici trebuie să umble legislativul.

„Când cumperi o proprietate într-un condominiu cu destinația de locuință sau cu altă destinație decât cea de locuință, este firesc să-ți asumi acest lucru și să contribui la cheltuielile care îți revin pentru întreținerea și administrarea proprietății comune. Legea are alte goluri, de exemplu contribuţia la lift, o problemă ridicată de mulţi locatari. Poate, trebuie făcută o diferenţă între blocurile vechi şi cele noi. Plata întreţinerii să se fac prin mijloace moderne , nu să stea administratorul să taie chitanţe şi să primească bani. Eu am această viziune pentru că stau într-un bloc nou”, spune reprezentantul unei asociații de proprietari.

Şi firma este proprietar

La acest moment conform legii asociaţiilor de proprietari, firmele care ocupă spaţii la parterul unui bloc au aceleaşi obligaţii ca şi proprietarii din respectivul imobil. Numai că, la multe asociaţii de proprietari din Craiova, locatarii suportă şi cheltuielile acestor vecini, care sunt, de fapt, societăţi comerciale. Orice activitate ar desfăşura acestea, fie că sunt magazine comerciale, cabinetele medicale, birouri sau instituţii de stat, au obligaţia să plătească întreţinerea ca orice proprietar.

Pe listele lunare de plată afişate la avizier trebuie să apară şi proprietarii spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă. Dacă nu au contracte separate cu furnizorii sau nu sunt debranşaţi de la utilităţi, ei plătesc asociaţiei cheltuielile cu apa rece şi caldă, căldura şi cota parte din căldura pe spaţiile comune şi pentru conductele care tranzitează spaţiul deţinut. Firma nu este exclusă nici de la plata fondului de reparaţii, investiţii, modernizări, de la cheltuielile administrative, cota-parte indiviză pentru salariile angajaţilor asociaţiei, dar şi cota-parte pentru iluminatul pe părţile comune. Neintroducerea la cheltuielile comune a acestor societăţi, fie din cauza unui refuz al acestora de a încheia o convenţie cu asociaţie, fie din nepăsarea reprezentanţilor proprietarilor este, de fapt, o favorizare a celor care au spaţii comerciale la parterul unui bloc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS