Știri de ultima orăActualitateMişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie împlineşte astăzi 151 de ani de activitate

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie împlineşte astăzi 151 de ani de activitate

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie aniversează astăzi 151 de ani de activitate. În fiecare an, data de 8 mai marchează sărbătorirea celor 13 milioane de voluntari din întreagă lume care acţionează pentru binele general al umanităţii, oameni care se dedică pentru a ajuta persoanele vulnerabile din comunităţile în care trăiesc. „Crucea Roşie Română face parte din cea mai prestigioasă şi mai veche organizaţie umanitară la nivel mondial – Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie. Suntem mândri că astăzi, în România, prin cei 6.000 de voluntari, Crucea Roşie este implicată în proiecte la nivel naţional, precum: acordarea de suport celor nevoiaşi, intervenţia la dezastre, acordarea de prim ajutor sau donare de sânge. Prin activităţile sale, Crucea Roşie Română a facut de nenumărate ori dovada faptului că îşi merită prestigiul, la nivel naţional şi internaţional. Le mulţumesc tuturor celor care donează o parte din timpul, energia sau profitul lor către Crucea Roşie şi îi îndemn pe toţi ceilalţi să adere la acest spirit filantropic, să fie generoşi, să fie Crucea Roşie!”, a declarat Mihaela Geoană, Preşedintele Crucii Roşii Române.

Potrivit datelor transmise printr-un comunicat, din anul înfiinţării sale, 1876, şi până în prezent, Crucea Roşie Română a însemnat: 138 de ani de existenţă, cel mai longeviv ONG din România şi cea mai amplă activitate de voluntariat din România. Bilanţul activităţii din ultimii zece ani a Crucii Roşii Române arată că 150.000 de familii au fost sprijinite, peste 12.000 de voluntari s-au implicat în activităţile caritabile, 51.000 de pachete au fost oferite persoanelor nevoiaşe. De asemenea, voluntarii au participat la peste 10.000 de intervenţii în caz de dezastre, peste 50.000 de persoane au absolvit cursuri de prim ajutor şi peste 1.000 de cazuri au fost soluţionate de către Serviciul de Căutari de persoane şi Restabilire a Legăturilor Familiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS