18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţii editoriale

Apariţii editoriale

Monada hieroglifică
de John Dee
Editura Herald

Apărută în 1564 în tipografia olandezului Willem Silvius şi dedicată împăratului Maximilian, „Monada hieroglifică“ este principala lucrare a lui John Dee. A devenit ulterior textul de bază al literaturii magice ocultiste, fiind chiar şi astăzi subiectul unor noi interpretări. În ciuda întinderii sale reduse, „Monas hieroglyphica“ este unul dintre textele renascentiste cele mai influente. Acest tratat, alcătuit din 24 de Teoreme, este construit în jurul unui simbol ezoteric conceput de însuşi John Dee, numit Monas hieroglyphica. Monada lui Dee este o combinaţie a semnelor celor şapte planete, împreună cu simbolul semnului zodiacal al Berbecului, care reprezintă focul. Ar trebui să aibă o anumită semnificaţie astrală; operaţiile alchimice par să fie presupuse prin semnul de foc; este, de asemenea, un fel de matematică sau geometrie; dar mai ales este cabală. Este înrudită cu „alcătuirea uimitoare a literelor ebraice“. Este o „gramatică cabalistă“. Poate fi „explicată în mod matematic, magic, cabalistic şi anagogic“. Este o taină adâncă în legătură cu care Dee se întreaba dacă nu cumva a păcătuit că a publicat-o.
Lucrarea reuneşte elemente ce ţin de matematică, filosofie, alchimie şi cabală, toate lucrând împreună pentru a explica naşterea şi devenirea lumii, precum şi relaţia dintre univers (macrocosmos) şi om (microcosmos). Ceea ce îl delimitează pe Dee de contemporanii săi este reprezentat de măsura în care îşi „matematizează“ versiunea sa de cabală, eliminând în esenţă din aceasta aspectele cosmologic, exegetic, mistic şi profetic care îi fascinau pe umanişti. Matematician renumit, expert în navigaţie şi optică, Dee este un gânditor care dovedeşte ceea ce acum s-ar numi „aplecare ştiinţifică“, interesat de mecanismele naturii, în toate manifestările şi ramificaţiile acesteia.
Din întreaga demonstraţie expusă în lucrare rezultă că Monada hieroglifică alcătuită de John Dee reprezintă un simbol ce se dovedeşte o reprezentare esenţializată a armoniei ce guvernează întreaga existenţă.
Interesul lui Dee pentru metafizică şi mistică, geometrie euclidiană şi invocaţii angelice este subsumat căutării înfrigurate a misterului primordial al Naturii – astfel, Dee trebuie văzut exact în lumina acestei contopiri aparent paradoxale, tipică modernităţii timpurii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS