16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Dietele, eficiente prin satisfacerea
poftelor gastronomice

 

Un nutriţionist australian susţine că metoda cea mai bună pentru a slăbi este să consumaţi cantităţi mici din alimentele de care vi se face poftă. În timpul desfăşurării unei conferinţe anuale dedicate problemei diabetului, doctorul George Blair-West a anunţat că şi-a dat seama de ce curele de slăbire nu au întotdeauna efect şi că soluţia pentru controlarea eficientă a greutăţii şi pentru menţinerea siluetei este depăşirea stadiului de „ataşare emoţională de mâncare“. Nutriţionistul spune că dietele care îi obligă pe oameni să stea departe de alimentele care le plac se dovedesc mereu ineficiente, iar cercetările efectuate în domeniu arată că, în final, persoanele care ţin regim se revoltă împotriva acestei restricţii şi ajung să mănânce mai mult decât este cazul. „Dietele tradiţionale au o rată de succes de 5-20 la sută pe termen de cinci ani. Acest lucru înseamnă, în teorie, că medicina modernă este capabilă să vindece mai multe cazuri de cancer decât de obezitate“, a declarat George Blair-West pentru publicaţia Sunday Star Times. În cartea sa intitulată „Weight Loss for Food Lovers“ („Cum pot slăbi cei care iubesc mâncarea“), doctorul Blair-West spune că pentru reuşita curei este nevoie ca aceia care ţin dietă să mănânce în mod regulat cantităţi controlate din alimentele pe care şi le doresc. „Atunci când îi permiţi unui om să mănânce ceea ce pofteşte, pofta respectivă dispare“, a mai spus nutriţionistul, care a adăugat că această metodă de slăbit funcţionează pentru că astfel se recunoaşte importanţa emoţională a alimentelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS