„EKATERINBURG – Ultimele zile ale Romanovilor“
de Helen Rappaport
În noaptea de 16 iulie 1918, într-o casă conspirativă din Ekaterinenburg, familia ultimului țar al Rusiei a fost lichidată cu focuri de pistoale trase de la câțiva metri de o bandă care acționa în numele prezidiului Sovietului Regional al orașului. Cel care a tras cu un Colt asupra țarului Nicolae se numea Iakov Iurowski și în scurtul cuvânt care a precedat asasinatul l-a informat pe țar că aceasta era „dorința revoluției“. În câteva clipe au fost asasinați de banda condusă de Iurowski și ceilalți membri ai familiei, țarina Alexandra, țareviciul Alexei, prințesele Maria, Anastasia, Olga și Tatiana. În acest fel, cel puțin în documente, Lenin nu și-a mânjit mâinile cu sângele ultimului țar din dinastia Romanovilor: decizia aparținea comuniștilor locali, iar Lenin înțelegea perfect conceptul de „subsidiaritate a crimei“. Istoricii știu de numele a cinci dintre ucigașii familiei regale, recrutați dintre patibularii care stăpâneau orașul Ekaterinenburg, dar cercetările făcute acreditează ideea că banda era mult mai mare. S-a vorbit mult despre decizia aceasta și despre faptul că ea a fost grăbită de iminenta ocupare a orașului de către o armată cehă compusă din 25.000 de dezertori și prizonieri, rămășiță a armatei austro-ungare. Când germanii, aliați ai rușilor, au cerut ca aceștia să-i dezarmeze pe dezertori, fugarii au încercat să iasă din încercuire, cucerind orașe importante din Rusia. Cert este că, prin crima comisă de banda condusă de Iurowski, 300 de ani de dinastie a Romanovilor luau sfârșit, dar nebunia comunistă a secolului XX abia urma să aibă loc: marasmul conștiinței umane, hecatomba în care au fost aruncate spiritul și credința în numele unei justiții care abolea chiar demnitatea umană vor căpăta accente apocaliptice în anii ce aveau să vină. E adevărat, la sfârșitul unei domnii slabe a țarului Nicolae, Rusia se afla ea însăși în plin marasm social, politic și economic. Helen Rappaport, autoarea acestei cărți, face o radiografie preliminară a societății rusești la începutul secolului XX, când țara este scena confruntărilor violente dintre adversarii regimului monarhic și o monarhie tot mai slabă, lipsită de viziune, opacă la spiritul reformist al vremii, incapabilă de redresare. Reforma constituțională acceptată de țar în 1905 a avut darul de a calma o vreme lucrurile, însă nu a făcut decât să amâne sfârșitul unei epoci și al unei dinastii. Secolul se grăbea, mătura vechi habitudini și principii de viață, iar declanșarea Primului Război Mondial nu a făcut decât să accelereze boala de care suferea Imperiul Ţarist. Înfrângerea armatei ruse pe fronturile de război, apariția bolșevicilor în jocul pentru putere, nu în ultimul rând prestația slabă a împăratului au dus la dezastrul unei societății care a intrat în caruselul morții și al supraviețuirii cu orice preț. După ce guvernul Kerenski a căzut în 1917, soarta dinastiei Romanovilor a fost pecetluită. Lenin, carismaticul și cinicul conducător al revoluției, a folosit familia captivă a țarului (aceasta a fost ostatică timp de 13 luni, până la lichidarea sângeroasă) drept monedă în jocurile internaționale de putere și negociere. În ciuda unor scenarii de salvare făcute de câteva case regale din Europa, ca și a solicitării exprese a germanilor ca țarul și familia să le fie predați, bolșevicii au împușcat toți membrii familiei și i-au îngropat într-o pădure, într-un loc numit „Cei patru frați“. Un „bărbat cu barbă neagră de la Moscova“, după cum au relatat unii dintre martori, și agenți ai CEKA au supravegheat macabra operațiune, semn al implicării Moscovei într-o operațiune care a schimbat soarta Rusiei pentru totdeauna. Au turnat acid peste cadavre și le-au deposedat de bijuteriile ascunse în hainele cu care erau îmbrăcați în ziua aceea. Crima ritualică, ca și jefuirea celor morți, a fost însoțită ulterior de războiul civil, ca și de genocidul împotriva celor care nu au crezut în planurile leniniste de construire a celei mai drepte societăți pe pământ. Ca de obicei, sângele a vorbit în istorie, iar glasul lui se face auzit și astăzi.
