15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCSU, pregătită pentru testul practic

CSU, pregătită pentru testul practic

Tensiunea a atins cote mari în rândul echipelor cu pretenţii la promovare din Liga a II-a, cluburile angrenate în lupta pentru Liga I aşteptând concluziile finale ale Comisiei de Licenţiere până vineri seară târziu. Suspansul a fost şi mai mare cu cât directorul forului, Viorel Duru, a anunţat prin intermediul frf.ro că-şi amână întâlnirea cu reprezentanţii mass-media, în care va explica modul în care a decurs procesul de licenţiere, pentru luni, la ora 10.00, şi nu sâmbătă, la 12.00, aşa cum fusese anunţată prima dată conferinţa de la Casa Fotbalului.
În ceea ce o priveşte pe CS Universitatea Craiova, gruparea din Bănie nu primise până vineri seară, la închiderea ediţiei, vreun răspuns din partea Comisiei de Licenţiere, iar de la Comisia de Disciplină nu s-a ales decât cu o amânare de şapte zile în aceeaşi privinţă.  

Irimia: Mergem la victorie la Slatina

În ceea ce priveşte fotbalul din iarbă, nu cel de la comisii, CS Universitatea Craiova întâlneşte sâmbătă, de la ora 11.00, la Slatina, pe FC Olt, într-o partidă din etapa a 6-a play-off-ului Ligii a II-a şi nu are voie să rateze victoria dacă vrea să promoveze din punct de vedere sportiv.
Portarul de rezervă al CSU, Ionuţ Irimia, care sâmbătă împlineşte 35 de ani, a afirmat că nu se teme în privinţa adversarului şi că o victorie concludentă şi o evoluţie bună cu trupa lui Dan Oprescu ar fi cadoul cel mai frumos pe care i l-ar putea face Pleşan şi ceilalţi colegi. „Îmi doresc în primul rând să fiu sănătos, apoi ar fi un cadou foarte bun pentru mine o victorie concludentă, la capătul unui joc bun cu FC Olt. Mergem la victorie la Slatina, e un meci la fel de impotant ca toate celelalte din play-off şi trebuie să-l câştigăm. Nu vreau să vorbesc despre partea juridică, noi trebuie să jucăm şi să promovăm pe teren, să fim la sfârşit pe unul din cele două locuri care duc în Liga I. De restul trebuie să se ocupe cei de la birouri. Suntem jucători profesionişti, ne-am pregătit bine şi trebuie să ne vedem de joc, să câştigăm“, a spus Ionuţ Irimia, sperând într-o susţinere puternică din partea suporterilor craioveni la Slatina: „Jucând aproape de Craiova, ne-am dori să vină cât mai mulţi suporteri la meci şi să ne susţină, iar eu cred că nu o să-i dezamăgim. Şi mâine (sâmbătă – n.r.) după joc şi la sfârşitul campionatului zic eu că o să le dăm motive să se bucure. Craiova are nevoie de fotbal şi o să aibă o echipă în Liga I“.
Întrebat despre concurenţa din poarta CSU, Ionuţ Irimia a folosit cuvinte frumoase despre sârbul Bojan Brac. „Concurenţa este bună şi benefică pentru toată lumea. Sincer vă spun: mă bucur că Brac a apărat bine, ne-a scos şi la Vâlcea cu penaltiul acela apărat şi este un portar de viitor. Eu mă pregătesc, iar atunci când se apelează la mine voi încerca să apăr cât mai bine“, a spus Irimia, pentru GdS.
Contactat telefonic, antrenorul grupării de pe malul Oltului, Dan Oprescu, nu a dorit să comenteze nimic pe tema disputei cu CSU, în „silenzio stampa“ fiind şi jucătorii săi.
Partida FC Olt Slatina – CSU Craiova va fi arbitrată de Denis Haidiner (Hunedoara), ajutat la cele două tuşe de Florin Eduard Ungureanu (Bucureşti) şi Sebastian Stoianov (Constanţa), rezervă fiind Floarea Cristina Babadac (Alexandria). Observatori au fost desemnaţi Zaharia Ciev (Timişoara) şi Traian Marcu (Sibiu).

Munteanu: Sper ca la final să ne bucurăm de o promovare istorică

Tot în play-off, CSM Vâlcea va primi sâmbătă, de la ora 11.00, vizita echipei Gloriei Bistriţa, grupare care nu a primit drept de promovare la prima „strigare“ a Comisiei de Licenţiere şi aşteaptă verdictul apelului. Preşedintele oltenilor din Zăvoi, Lucian Munteanu, a declarat că jucătorii săi trebuie să rămână conectaţi la joc dacă vor să aibă cu adevărat şanse la locul doi. „Nu trebuie să ţinem cont de zvonuri sau să luăm în calcul anumite decizii care nu sunt definitive şi mai ales dacă nu vin din partea Comisiei de Licenţiere. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să nu cădem în capcana unui moment euforic artificial, aşa cum am făcut atunci când în clasamentul sezonului regulat ocupam poziţia a doua, iar la începutul play-off-ului ne situam pe locul cinci. În prezent, noi nu suntem nici măcar pe locul trei. Pentru a ajunge pe poziţia a treia trebuie să câştigăm sâmbătă cu Bistriţa, iar apoi va trebui să acumulăm în continuare puncte pentru a ne consolida această poziţie“, a spus Munteanu, pentru site-ul oficial al echipei.
Disputa din Zăvoi va fi arbitrată de o brigadă compusă din: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi) – Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj) şi Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti). Observatori vor fi Dan Monea (Aiud), respectiv Victor Cruceană (Bucureşti).

„Minerii“ joacă
de plăcere

Retrogradată matematic, Minerul Motru întâlneşte sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, pe CS Mioveni, într-un joc contând pentru etapa a 6-a din play-out. Confruntarea este arbitrată de Marius Omuţ (Oradea) – Iulius-Radu Timar (Marghita), Ovidiu Timar (Marghita) şi Omar Cristian Dumitrică (Craiova). Observatori au fost desemnaţi reşiţenii Cornel Corocan şi Viorel Lolea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS