15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRăducan promite ascensiunea

Răducan promite ascensiunea

Antrenorul formaţiei Prometeu Craiova (Liga a III-a), Paul Răducan, a afirmat că lotul său nu va suferi îmbunătăţiri în intersezon şi, cu toate acestea, se aşteaptă ca echipa sa să urce în clasament în retur. „Anul acesta am fost mai atenţi cu cheltuielile. Ne-am pregătit pe plan local, dar am făcut-o bine şi cred că rezultatele din amicale pot confirma acest lucru. Nu avem nici o noutate în lot şi nici nu vor veni alţi jucători, pentru că avem încredere în băieţii noştri. O să vedeţi o altă faţă în retur şi nu o să ne desfiinţăm, aşa cum vorbesc unii pe la colţuri“, a spus Paul Răducan. Prometeu a susţinut până acum trei partide de verificare, obţinând numai victorii: 3-2 cu CS Apa Craiova, 6-0 cu Academia „Gică Popescu“ şi 2-1 cu Avântul Pieleşti. Până pe 4 martie, când este programată prima etapă din retur, „pompierii“ vor mai disputa două partide amicale, ambele în deplasare. Prima va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, cu CS Sopot, iar cealaltă pe 22 februarie, cu Minerul Motru, de la 11.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU