15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHănescu a dezamăgit în Brazilia

Hănescu a dezamăgit în Brazilia

Tenismanul Victor Hănescu (56 ATP) a avut o nouă prestaţie sub aşteptări, de data aceasta la turneul brazilian de la Costa do Sauipe, dotat cu premii totale de 442.500 de dolari, fiind eliminat încă din primul tur, informează frt.ro. Bucureşteanul de 29 de ani, al optulea favorit al competiţiei, a fost învins în minimum de seturi, scor 5-7, 1-6, de italianul Filippo Volandri (28 de ani, 88 ATP).
Aceasta a fost a treia înfrângere consecutivă suferită de Victor Hănescu în 2011, insucces care i-a adus totuşi un cec de 4.865 de dolari, dar nici un punct ATP.
Victor Hănescu va participa şi în competiţia de dublu a acestui turneu, cunoscut şi ca Brasil Open, unde îl are partener chiar pe Volandri, urmând să-i întâlnească în runda inaugurală pe italianul Fabio Fognini şi spaniolul David Marrero.
La turneul brazilian, piteşteanul Adrian Ungur a jucat în calificări, dar n-a reuşit să acceadă pe tabloul principal. După victoria cu 6-3, 6-2 din primul tur, cu cehul Frantisek Cermak, ginerele lui Ilie Balaci a pierdut cu 5-7, 3-6 în faţa argentinianului Leonardo Mayer, al treilea favorit al calificărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS