16.2 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim şi-a făcut calculele

Oltchim şi-a făcut calculele

Conducătorii din Zăvoi au stabilit planul de „bătaie“ pentru elevele lui Radu Voina, programul precompetiţional fiind unul destul de încărcat.

Oficialii campioanei României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, au stabilit programul „galacticelor“ pentru această pauză competiţională. Elevele lui Radu Voina se vor reuni luni, la Sala Polivalentă „Traian“, excepţie făcând unguroaica Gabriella Szucs şi ucrainencele Regina Shymkute şi Anastasia Pidpalova, convocate la loturile naţionale. Chimistele convocate la lotul naţional vor pleca, împreună cu tehnicianul Radu Voina, la Severin, acolo unde România va susţine două partide amicale în compania Poloniei. Celelalte jucătoare vor rămâne acasă sub comanda secundului Aurel Roşca. Tricolorele se vor întoarce la Vâlcea pe 30 mai, urmând să susţină un cantonament centralizat la Băile Olăneşti. Pe 13 iunie, după partidele României contra Belarusului din barajul de calificare la mondiale, jucătoarele Oltchimului vor avea pauză până pe 5 iulie. Până pe 11 iulie, campioanele vor avea un program lejer, de adaptare la efort, urmând ca pe 12 iulie să susţină primul cantonament centralizat, la Marea Neagră, până pe 20 iulie. „Vom merge pe litoralul românesc în acest an, cel mai probabil la Mangalia sau Constanţa, pentru că avem nevoie şi de o sală de sport în care să ne putem pregăti“, a spus „vicele“ Petre Berbecaru.
Următorul cantonament pentru chimiste va fi cel montan, în perioada 26 iulie – 3 august, în Serbia. „Avem reciprocitate cu formaţia care a câştigat titlul naţional în Serbia. Ei vor veni la Vâlcea în perioada 9-16 august, timp în care noi vom organiza memorialul Constantin Stănculescu, competiţie la care vor fi prezente şi sârboaicele“, a afirmat Berbecaru.
Pe 21 august, Oltchim va pleca la Debrecen pentru primul turneu amical (21-23 august), după care elevele lui Voina vor merge la Balaton până pe 28 august, când participă la cel de-al doilea turneu, la Koprivnika (28-29 august). Ultimul turneu amical la care vor participa vâlcencele va avea loc la Ljubljana (4-5 septembrie). Oltchim îşi va amâna partida din prima etapă a campionatului, care va avea loc pe 5 septembrie.

Borbaş şi-a reziliat contractul cu Oltchim

Handbalista ungară, Rita Borbaş, şi-a reziliat contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin. Pivotul din ţara vecină mai avea un an de contract, dar a decis să se întoarcă în campionatul ungar. „Nu au fost disensiuni sau alt fel de probleme. Rita a avut un comportament exemplar. Ne-a spus că s-a simţit foarte bine la Vâlcea, dar pleacă pentru că vrea să joace. De asemenea, era nemulţumită de faptul că a pierdut naţionala Ungariei şi spunea că vrea să revină. Pentru modul în care s-a comportat la Oltchim, Borbaş ar putea primi din partea clubului o plachetă care să-i aducă aminte de timpul petrecut la Vâlcea“, a spus vicepreşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru. Rita Borbaş se va transfera, cel mai probabil, la echipa Debrecen. Ea a marcat pentru Oltchim 36 de goluri în Liga Naţională şi trei în Liga Campionilor Europeni.
Tolnai rămâne la Vâlcea

Portarul Talida Tolnai şi-a prelungit contractul cu Oltchim. Handbalistei aduse de la Zalău îi expira înţelegerea cu gruparea olteană în această vară, dar va mai juca la Vâlcea cel puţin două sezoane. Talida Tolnai a evoluat în opt dintre cele 14 meciuri susţinute de Oltchim în ediţia trecută a Ligii Campionilor. În Liga Naţională, „Toto“ a jucat în 15 meciuri din 26. De la Oltchim, la final de contract mai sunt numai Luminiţa Huţupan Dinu, care s-a retras din activitate, Raluca Ivan şi Elena Avădanii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS