18.3 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportGuşatu urmează principiul lui Pierre de Coubertin

Guşatu urmează principiul lui Pierre de Coubertin

La echipa feminină de handbal SCM Craiova nu s-a luat încă nici o măsură după dezastrul din turneul de la Reşiţa, acolo unde jucătoarele pregătite de Victorina Bora au suferit două înfrângeri şi au ieşit din calcul în ceea ce priveşte promovarea în Liga Naţională. Vicepreşedintele clubului, Mugur Guşatu, care se ocupă de echipa de handbal, a declarat ieri că peste două zile este programată o şedinţă de analiză: „Peste două zile va reveni antrenoarea Victorina Bora în Bănie şi vom purta o discuţie în care se va stabili la ce jucătoare renunţăm şi cu cine mergem mai departe“. Guşatu a vorbit şi despre atmosfera din lot: „Este o mare dezamăgire, toată lumea este supărată, dar eu spun că trebuie să urmăm principiul lui Pierre de Coubertini: «Ai învins, continuă, ai pierdut, continuă!»“.

„Avem nevoie de antrenori-bărbaţi la club“

 

Ion Constantinescu, omul cu cea mai mare experienţă de la SCM, a încercat să găsească explicaţii pentru insuccesul handbalistelor. „În primul rând, ne-a lipsit o jucătoare care să arunce bine de la distanţă, apoi, cred că portarii au făcut diferenţa. Portarul celor de la Reşiţa, Delia Ghilă, care am înţeles că a apărat foarte bine, a fost la noi anul trecut, dar s-a renunţat prea uşor la ea, nu ştiu din ce cauze. Alt motiv ar fi volumul de antrenamente, care, zic eu, a fost cam mare. Din dorinţa de a face prea multe, Victorina Bora a programat prea multe antrenamente. Fetele s-au antrenat până pe 31 decembrie, au avut liber doar două zile, apoi până la turneu s-au antrenat iar. Probabil a intervenit oboseala. Forma sportivă nu se obţine prin volum mare de antrenament, sunt mai multe reguli cărora nu li s-a acordat importanţă. Un ultim motiv, destul de important, este că multe dintre jucătoarele din lot, mai ales cele tinere, au clacat din punct de vedere moral, miza fiind prea mare“, a spus Constantinescu. Secretarul SCM Craiova este de părere că la clubul finanţat de municipalitate ar trebui aduşi mai mulţi antrenori bărbaţi: „Păcat că nu s-a insistat să rămână domnul profesor Sbora la echipa feminină de handbal. Din experienţa mea, ştiu că, dacă vrei să meargă treaba, trebuie să ai antrenor principal un bărbat, pentru că se impune mult mai uşor, iar antrenor secund să fie o antrenoare, care să păstreze legătura cu echipa. Acum, de exemplu, ar putea fi adus profesorul Tosum, cel pe care eu îl propusesem încă de la înfiinţarea echipei să antreneze împreună cu domnul Sbora“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII