18.3 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportNeagoe vrea să promoveze cu FC Drobeta

Neagoe vrea să promoveze cu FC Drobeta

Fostul antrenor al „pandurilor“, Eugen Neagoe, a ajuns la un acord cu FC Drobeta Turnu Severin, urmând ca mâine să semneze contractul cu gruparea mehedinţeană de Liga a II-a. Neagoe a spus: „Am bătut palma, cum se spune, cu cei de la Drobeta, adică ne-am înţeles asupra tuturor problemelor. Miercuri (mâine – n.r.) mă prezint la noul meu loc de muncă şi atunci cred că voi semna şi contractul. Nu cred că sunt probleme care să apară până miercuri, aşa că rămân tot în Oltenia fotbalistică. Am avut, cum am mai spus, şi alte discuţii cu unele echipe, inclusiv cu câteva din Liga I din Cipru, dar am preferat să rămân acasă, mai ales că la Turnu Severin se vrea performanţă. Ne-am înţeles pentru perioada acestui retur, cu drept de prelungire din vară, în funcţie de obiectivul realizat. Dacă voi reuşi promovarea, cu siguranţă că datele problemei vor fi altele. Gruparea din Turnu Severin, cât şi eu, ca antrenor principal, ne dorim promovarea în prima ligă“.

FC Drobeta se află pe locul doi în seria a II-a a ligii secunde, cu 31 de puncte, la trei puncte de lidera Apulum Alba Iulia. „Cred că promovarea Drobetei este posibilă, iar pentru mine, ca antrenor, este o provocare. Şi dacă vom reuşi să ne atingem obiectivul cred că va fi un moment unic pentru noua echipă din Turnu Severin. În privinţa lotului, rămâne să discutăm
despre eventualele modificări. Am vorbit în principiu asupra unor probleme de lot, dar nu
ne-am hotărât“, a mai spus Eugen Neagoe.

„Geană“ va fi ajutat de Moga (antrenor secund), Racolţea (antrenor cu portarii) şi Dima (preparator fizic). Pregătirea echipei va începe de joi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU