16.7 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCupa, obiectiv prioritar

Cupa, obiectiv prioritar

Oficialii craioveni pun meciul de mâine pe primul plan, o calificare în sferturile Cupei României contând mai mult decât rămânerea pe podiumul Ligii I.

Patru meciuri mai are de disputat Universitatea Craiova în acest an şi fiecare are importanţa lui. Ajunşi pe locul trei în Liga I, oltenii susţin că sunt în grafic în campionat, aşa că pun mai mult accentul pe Cupa României. Lăsând deoparte derbiurile cu Rapid şi Steaua, în care orgoliile depăşesc miza jocului, alb-albaştrii vor să ajungă în sferturile competiţiei KO, dar pentru asta trebuie să treacă de Pandurii, meci programat mâine, la Piteşti, de la ora 20.30. „Primordial este jocul cu Pandurii. Dacă ar fi să aleg între acesta şi cel cu Rapid de sâmbătă, l-aş alege pe primul. Eu, Napoli şi întreg staff-ul tehnic ne-am propus ca la sfârşitul turului să fim în primele şase echipe în campionat şi în primăvara Cupei României, pentru ca la final să terminăm în primele patru-cinci şi să jucăm finala. Întâlnim o echipă bună, iar dacă trecem de ea avem şanse să ajungem în finală. Până la următoarea fază a competiţiei, putem fi şi mai puternici, în urma pregătirii de iarnă“, a declarat patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu.
Managerul general al Universităţii, Ilie Balaci, vede deja echipa din Bănie în sferturile Cupei. „Nici nu mă gândesc la altceva decât la calificare. Nu cred că Pandurii ne va pune probleme. Suntem mai buni decât ei. În plus, ei se gândesc mai mult la campionat, să-şi rezolve situaţia acolo, nu să meargă mai departe în Cupă. Sunt convins că vom câştiga acest meci“, a spus Balaci.
În schimb, preşedintele grupării gorjene, Marin Condescu, vorbeşte de istorie şi surprize. „Dacă dăm timpul înapoi cu un an, noi am reuşit o victorie în faţa Universităţii, în campionat, cu 2-0, iar apoi ne-am impus şi în Cupă, cu 1-0. Acum, deja am luat 2-0 în campionat. Dacă nu am putea să modificăm istoria, ne-am aştepta la 1-0 din partea Craiovei. Nimic nu se ştie însă, mai ales că în meciurile de Cupă pot apărea surprize. Cred că va fi un joc frumos, iar forma de moment şi inspiraţia vor decide câştigătoarea. În Oltenia, nu va fi supărare nici dacă bate Craiova, nici dacă bate Pandurii“, a comentat Condescu.

Mititelu vrea un atacant cu experienţă

Finanţatorul Universităţii a găsit circumstanţe atenuante pentru evoluţiile mai puţin reuşite ale echipei din unele momente ale jocului. Acesta a precizat că revenirea pe stadionul „Ion Oblemenco“ s-a resimţit, iar comparaţiile cu Craiova Maxima, dorinţa jucătorilor de a arăta că sunt buni şi presiunea publicului i-au făcut pe alb-albaştri să dea greş în unele momente. „În plus, sunt foarte mulţi jucători obosiţi. 13 dintre ei au evoluat, cu mici excepţii, meci de meci, iar în prestaţia echipei se simte o oarecare uzură. Jucătorii nu mai au aceeaşi prospeţime care dădea echipei o posesie prelungită, o sufocare a adversarului“, a adăugat Mititelu.
Patronul Ştiinţei a reamintit faptul că vrea un atacant cu experienţă, dar că, în prezent, nu are nici o pistă de pornire. „Am ajuns împreună cu Nicolo Napoli la concluzia că avem nevoie de un număr nouă autentic. Prea multe şanse irosite! Ne trebuie un jucător care să lovească mingea bine cu capul, să nu prea rateze în faţa porţii, un vârf puternic. Nu mai vrem tineri, avem talente destule, căutăm un fotbalist copt. Deocamdată, nu avem însă nici o pistă, dar, raportat la posibilităţile de a-l aduce, este greu să-l găsim în România“, a spus Mititelu. „Dacă nu vom găsi, asta este, poate că le vom da drumul mai mult să joace lui Gogoşoiu, lui Mihai Costea. Cine ştie, poate Stoianof, poate Dina ne vor face să ne schimbăm opţiunea“, a adăugat finanţatorul oltean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII