14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTot Prometeu a luat trofeul

Tot Prometeu a luat trofeul

AS Prometeu Craiova a început anul cu dreptul, câştigând, pentru a doua oară consecutiv, memorialul „Florin Berceanu“ la futsal. „Pompierii“ au învins duminică seară, în finala competiţiei, echipa Petrom Chimia cu scorul de 7-4. Golurile învingătorilor au fost reuşite de Chiliman (3), Sandu (2), N. Luţă şi A. Luţă, iar pentru „chimişti“ au înscris Iova şi Băluţoiu (fiecare câte două goluri). Jucătorul Cristi Stăncuţa, de la Chimia, a părăsit terenul mai devreme, după ce a primit cartonaşul roşu pentru injurii la adresa arbitrului Lucian Bozdogescu. Stăncuţa a cedat nervos şi l-a lovit cu piciorul pe „fluieraşul“ care îl eliminase. Locul trei pe podium a fost ocupat de Recolta Ostroveni, formaţia pregătită de Ovidiu Florescu fiind surpriza plăcută a acestei ediţii. Finala mică, dintre Ostroveni şi Ştiinţa CFR, a avut nevoie de lovituri de departajare pentru stabilirea câştigătoarei, scorul final fiind de 9-6 pentru Ostroveni.

Băluţoiu, golgheter

La fel ca la memorialul trecut, „Zoltan Crişan“, Alin Băluţoiu, de la Petrom Chimia, a obţinut titlul de golgheter, cu 12 reuşite. AJF Dolj a mai oferit alte distincţii: pentru cel mai tehnic jucător – Alin Bugălă (Ştiinţa CFR), cel mai bun portar  – Alin Mărăcine (Recolta Ostroveni), cel mai tânăr jucător – Alex Mehedinţu, şi cel mai vârstnic – Mihai Oprescu (ambii de la Tudival), cel mai bun arbitru – Lucian Bozdogescu. Pentru că Florin Berceanu era junior, organizatorii au hotărât să premieze şi cei mai buni trei antrenori din Dolj, în 2007, la juniori: Paul Răducan, Alin Dobrotescu (ambii de la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“) şi Florea Spânu (Luceafărul Filiaşi). Câştigătorii au primit diplome, dar şi plachete, trimise de la Barcelona de Gabi Amzulescu, unul dintre organizatorii turneului. Configuraţia finală a clasamentului a fost următoarea: 1. Prometeu;  2. Chimia; 3. Ostroveni; 4. Ştiinţa CFR; 5. Tudival; 6. Barcelona; 7. Armata; 8. Gaz Metan CFR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII