15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCraioveanul Mihai Bidă, în elita şahului mondial

Craioveanul Mihai Bidă, în elita şahului mondial

Şahistul craiovean Mihai Eugen Bidă, legitimat la CS Universitatea, este singurul junior român care se regăseşte în clasamentele internaţionale, la categoria de vârstă 11 ani. În clasamentul mondial, Mihai ocupă locul 60, iar în cel european poziţia a 37-a, datorită celor 1.909 puncte de rating acumulate. La ora actuală, Mihai nu are rival în România la 11 ani, iar la 12 ani ocupă locul patru. Toate aceste performanţe au fost obţinute după opt ani de muncă, la care se adaugă inteligenţa şi o foarte bună memorie. Încă de la vârsta de trei ani a pus ochii pe tabla de şah. Întâi se uita la fratele şi verişorii săi, apoi a trecut la treabă. La 6 ani a început să practice şahul într-un cadru organizat, la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“. Apoi    s-a transferat la CSM, iar de un an este la CS Universitatea, unde se antrenează cu Iulian Marcu. Dintre cele peste 40 de diplome, cupe şi trofee pe care Mihai le are acasă, amintim titlul de campion naţional la 10 ani, la şah practic (2006), vicecampion naţional la şah fulger (2006), locul şapte la Campionatul European de şah rapid, locul 21 la Campionatul Mondial de şah pentru amatori seniori. Ultimul concurs la care a participat a fost turneul internaţional de seniori de la Alexandria. A ocupat un onorant loc şase, fiind cel mai mic dintre participanţi.

Îşi termină lecţiile într-o oră

Micuţul şahist din Bănie a avut onoarea să participe recent la un stagiu de pregătire, de două săptămâni, la Snagov, invitat special al Federaţiei Române de Şah fiind rusul Evgeny Sveshnikov, fost antrenor al celebrului şahist Gary Kasparov. Mihai a moştenit memoria foarte bună de la tatăl său, profesor la Liceul „Traian Demetrescu“. Elev în clasa a V-a la Şcoala nr. 21 „Gheorghe Ţiţeica“, Mihai Bidă este premiant. „Manualul de matematică de clasa a V-a l-am parcurs jumătate în vacanţa de vară. În timpul şcolii, îmi termin lecţiile pentru a doua zi în maximum o oră“, a mărturisit şahistul. Pe lângă antrenamente, Mihai are şi alte preocupări: fotbalul, ping-pong-ul şi jocurile pe calculator.

Părinţii, în rol de sponsori
 
Mihai Bidă face parte din lotul naţional de juniori, urmând ca în 2008 să participe Campionatul European şi Mondial. Până atunci familia sa va trebui să strângă banii necesari deplasării şi participării la concurs, deoarece federaţia şi clubul nu au suficiente fonduri pentru a suporta cheltuielile sportivilor la concursurile internaţionale. „Îl vom susţine atât timp cât va dori să meargă pe acest drum“, a spus tatăl şahistului oltean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU