13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBondrea îl cere pe Luţu

Bondrea îl cere pe Luţu

Marian Bondrea încă mai caută un mijlocaş experimentat, care să lege jocul municipalilor în ediţia viitoare de campionat. „Linia mediană trebuie să fie una experimentată, dar noi avem acolo numai tineri“, a spus „Profesorul“. Postul a rămas descoperit după ce trei posibili coordonatori au ales să joace la alte echipe: Victor Lepădatu a plecat la Poiana Câmpina, Savu la Universitatea Cluj, iar Murineanu la Inter Curtea de Argeş. Ultima pistă abordată de conducerea din Zăvoi este Ionuţ Luţu, care s-a întors la Craiova, dar nu prinde lotul Universităţii. „Am vorbit cu Ionuţ, pare tentat să vină să joace, dar aşteaptă să i se dea o şansă şi la Universitatea. Chiar dacă şansele de a veni la Vâlcea sunt mici, vom continua tratativele. Pentru noi, Luţu ar fi ideal în spatele vârfurilor“, a spus Florin Verigeanu.
Gruparea din Zăvoi va aduce în aceste zile şi un portar din Grecia. „Nu l-am văzut, dar am recomandări bune despre el. Este încă junior, e de origine română şi am înţeles că are un fizic impresionant, cu o înălţime de 1,97 metri“, a dezvăluit Florin Verigeanu. Până una-alta, vâlcenii se vor testa astăzi, de la ora 18.00, în compania celor de la FC Sibiu, meci la care nu vor putea juca mai vechii accidentaţi Cumpănaşu, Bucă, Cercel şi Zoicaş, dar nici Tibi Bier, care ieri a acuzat dureri la genunchiul stâng.

România – Bosnia, în Zăvoi

CSM Vâlcea va începe acest sezon pe terenul bazei sportive „Oltchim“, gazonul din Zăvoi fiind menajat până luna viitoare. Inaugurarea va avea loc pe 11 septembrie, cu prilejul meciului de tineret dintre România şi Bosnia-Herţegovina din preliminariile Campionatului European. Oficialii vâlceni ar dori ca şi disputa cu Gaz Metan Mediaş din runda a treia să se joace tot pe terenul chimiştilor, acolo unde ardelenii pot fi învinşi mai uşor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS