15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPe 1 septembrie se reia spectacolul

Pe 1 septembrie se reia spectacolul

Comisia de Competiţii a Federaţiei Române de Handbal a stabilit ca prima divizie la feminin să înceapă în prima zi a lunii septembrie. Din turul campionatului se vor disputa în 2007 numai opt etape, urmând să fie făcut loc pentru pregătirea echipei naţionale, care, în decembrie, va participa la Campionatul Mondial din Franţa. Ediţia 2007-2008 se va termina în luna mai, atunci când va fi găzduită şi Cupa României. Formaţia vâlceană Oltchim, campioană en-titre, are ca obiectiv cucerirea titlului naţional şi a Cupei României.

Gavrilescu pregăteşte două transferuri

Preşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a afirmat ieri că îşi doreşte să realizeze două transferuri în această pauză competiţională. „Nu vom aduce multe handbaliste pentru că avem un lot puternic. Urmărim două jucătoare valoroase pe care sperăm să le putem aduce, o româncă şi o străină. Dacă vom reuşi să obţinem semnăturile lor, mă declar mulţumit“, a spus preşedintele grupării campioane.
În ceea ce priveşte tragerea la sorţi, care va avea loc vineri, la Viena, pentru grupele Ligii Campionilor, Gavrilescu este optimist. „Faptul că s-a retras a doua echipă din Slovenia, Olimpia, ne-a avantajat foarte mult. Gyor, din Ungaria, a trecut în grupa capilor de serie, alături de noi. Formaţiile periculoase sunt din grupa a doua valorică, dar cred că suntem favoriţi. Va conta foarte mult şi locul unde vor avea loc meciurile. Nu mi-ar plăcea, sincer să fiu, să nimerim cu Motor Zaporojie şi să jucăm în Ucraina“, a punctat Ioan Gavrilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS