22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateCimbrisorul calmeaza tusea

Cimbrisorul calmeaza tusea

Cunoscut si apreciat inca din antichitate, cimbrisorul a ramas o planta medicinala pretuita in arta culinara, cosmetica, dar si pentru calitatile terapeutice deosebite – calmeaza tusea, durerile abdominale si distruge viermii intestinali.


Cimbrisorul (Thymus serpillum) este un arbust cu flori albe sau rosii-purpurii, cu tulpinile ascendente, a caror inaltime variaza de la 5 la 30 de centimetri. In popor este cunoscut sub diverse denumiri: iarba cucului, schinduf sau tamâita fiind doar câteva. Este raspândita prin pasuni si fânete uscate, la marginea padurilor. In perioada infloririi (din mai pâna in septembrie) se culege tulpina cu frunze si flori si se pune la uscat, atârnata de tavan, in locuri uscate si ferite de lumina directa a soarelui.


Datorita in special componentelor uleiului volatil, are actiune diaforetica, diuretica, coleretica, antihelmintica si antiseptica intestinala. In cazul in care predomina in uleiul volatil componentele similare speciei Thymus vulgaris, are actiune calmanta asupra tusei. Se recomanda in tusea spastica, convulsiva si astmatica. Nu se administreaza in dispepsii si hipopepsii grave pentru ca inhiba activitatea enzimatica si nici in insuficienta pancreatica.


Cimbrisorul intra in compozitia ceaiurilor antiastmatic, antidiareic si ceaiului pentru gargara. Intern, se administreaza sub forma de ceai sau tinctura in rinite cronice, lepra, enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bronsita, astm bronsic, laringite, traheite, tuse convulsiva, anemie, tonic digestiv, tonic nervos, reconfortant general, alcoolism, afectiuni renale, afectiuni cardiace, gripa, guturai, stimularea secretiei de lapte, voma, abcese. Extern, se poate folosi pentru tratamentul ranilor si ulceratiilor tegumentare, rinitelor cronice, reumatismului, crampelor abdominale.


Retete


Ceaiul se prepara din una sau doua lingurite de planta taiata marunt la 250 ml apa clocotita. Se consuma de trei ori pe zi, câte o ceasca, inaintea meselor principale, dar se poate folosi si mai concentrat, caz in care se poate adauga si in cada de baie. Baile ajuta la calmarea durerilor abdominale, in special a celor menstruale.


Din flori si tulpini se poate prepara sirop. Cimbrisorul si zaharul se asaza in straturi succesive, intr-un vas de sticla. Se lasa la soare 20 de zile, apoi se filtreaza. Siropul care se obtine este un excelent medicament pentru raceala si raguseala.


Pentru prepararea tincturii se recolteaza flori, atât cât sa poata incape intr-o sticla de un litru, peste care se toarna alcool pur. Se lasa la macerat timp de 14 zile. Se foloseste in masaj, pentru fortificarea organismului.


Cosmetica


Cimbrisorul a fost folosit inca din antichitate in cele mai diverse scopuri. De asemenea, cimbrisorul se foloseste si in prezent pentru condimentarea diverselor preparate culinare. Extractul de cimbrisor salbatic are proprietati cicatrizante, de purificare a pielii, astringente, puternic antiseptice, stimulatoare pentru tesuturile obosite si uscate.


Material realizat in colaborare cu dr. Cristina Pirsoi, Centrul Naturist TERRA-QI Chengguang Craiova, str. Sf. Dumitru, nr.3

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS