15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu se întâlneşte azi cu delegaţia FMI

Băsescu se întâlneşte azi cu delegaţia FMI

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, cu Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, informează Mediafax. Întâlnirea se va desfăşura fără prezenţa presei. Discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional vizează în primul rând introducerea accizei suplimentare la carburant. Preşedintele declara, pe 18 decembrie 2013, că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate creşterea accizei la carburant.

Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.

La rândul său, premierul Ponta a anunţat că de joi încep discuţiile cu misiunea de evaluare a FMI, Guvernul fiind decis să continue reformele asumate, iar blocajul preşedintelui Băsescu în această privinţă, motivat de „interese politice şi electorale”, va dispărea după alegerile pentru Parlamentul European.

Ponta a afirmat că „în mod normal” acciza de 7 eurocenţi la carburanţi va intra în vigoare de la 1 aprilie, pentru că nici măcar preşedintele Traian Băsescu nu se va mai putea opune, iar efectul acestei măsuri va fi analizat după primul semestru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS