15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalControale în domeniul construcţiilor în Olt

Controale în domeniul construcţiilor în Olt

Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Olt au întreprins, pe parcursul celui de-al treilea trimestru al acestui an, 639 de controale faţă de 349 programate. În domeniul activităţii de control şi inspecţie în domeniul calităţii în construcţii au fost programate 200 de verificări, realizându-se 402, în domeniul activităţii de control şi inspecţie privind piaţa produselor pentru construcţii şi laboratoarele de analiză şi încercare în activitatea de construcţii au fost efectuate 36 de acţiuni, în cel al controlului şi inspecţiei privind disciplina în urbanism şi amenajarea teritoriului – 75, iar în cel al reclamaţiilor şi sesizărilor, avizării de lucrări publice şi autorizării de personal au fost programate 38 de controale şi s-au realizat 123.
Pentru neconformităţile depistate în urma verificărilor, au fost dispuse 152 de măsuri, dintre care trei s-au soldat cu oprirea lucrărilor, în şapte situaţii s-a dispus refacerea acestora. N-au lipsit nici demolările, în număr de trei, sau respingerile în fază determinantă, măsură luată într-un singur caz. Cu acelaşi prilej, au fost aplicate şase amenzi, în valoare totală de 6.900 de lei.
Potrivit informaţiilor furnizate de inspectorii ISC Olt, numărul încălcărilor legislaţiei în vigoare a scăzut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, însă a rămas neschimbată faţă de trimestrul precedent. Reprezentanţii instituţiei menţionate susţin că principalele cauze ale nerespectării legislaţiei sunt necunoaşterea acesteia şi ideea, larg răspândită, că „merge şi aşa“, precum şi faptul că „oficialii din primării nu prea-şi fac treaba, deoarece, alergând după voturi, nu vor să se pună rău cu alegătorii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU