Unul dintre cele mai aşteptate momente ale Jocurilor Olimpice de la Londra este cu siguranţă proba de 100 de metri, în care talentul atleţilor, dar şi cele mai noi invenţii tehnologice promit un spectacol pe cinste, relatează www.galileonet.it
Proba de 100 de metri a fost dintotdeauna considerată proba „regină“ a Olimpiadei. În acest an, aşteptarea este cu atât mai mare cu cât Usain Bolt, deţinătorul recordului mondial la 100 m, e gata să scrie din nou istorie la Jocurile Olimpice. Atletul jamaican a anunţat că e pregătit să stabilească o nouă bornă şi că poate coborî sub 9,58 secunde. Bolt e convins că poate alerga distanţa în 9,4 secunde, „barem“ ce nu va mai putea fi depăşit.
„Fizic, e imposibil să alergi 100 de metri în 9,2 secunde. Corpul uman nu poate ajunge la astfel de performanţe, indiferent cât de mult te antrenezi şi în ce formă eşti. În competiţiile majore dau totul şi nu ştiu niciodată când pot obţine un timp de 9,4, cert e că o pot face“, spune Bolt.
Iar speranţele sale sunt întemeiate, având în vedere că studiile de specialitate arată că, cel puţin în teorie, muşchii noştri au capacitatea de a ne propulsa chiar cu o viteză maximă de 65km/h. De precizat că recordul pe 100 de metri al jamaicanului Usain Bolt, de 9,58 secunde, a reprezentat o viteză maximă de aproape 45km/h. Fiziologii de la mai multe universităţi americane au testat mai mulţi sportivi de performanţă pe benzi de alergare, punându-i să facă tot felul de exerciţii, inclusiv să alerge cu spatele sau să sară pe un singur picior.
Deşi presupunem că forţa muşchilor e cea care ne limitează viteza, testele au arătat că muşchii noştri sunt mult mai puternici decât credeam. Factorul limitator se dovedeşte a fi viteza cu care muşchii se pot contracta pentru a produce această forţă.
Performanţe remarcabile
De altfel, şi Steve Haake, director al Centre for Sports Engineering din cadrul Sheffield Hallam University din Marea Britanie, este convins că performanţele alergătorilor în proba de 100 de metri vor ieşi în evidenţă în comparaţie cu cele ale atleţilor din proba de aruncare a suliţei sau de cele ale înotătorilor. Totul depinde de „performance-improvement index“, un fel de scală a abilităţilor, bazată pe principii fizice foarte simple. Acest index a fost creat de însuşi Haake, pentru a compara rezultatele obţinute de sportivii din diferite discipline în ultimii 100 de ani. În acest interval de timp, performanţele au crescut în cazul alergătorilor şi au scăzut sau au stagnat în cazul înotătorilor şi al atleţilor din proba de aruncare a suliţei. Însă, de ce timpii obţinuţi în proba de alergare au scăzut, iar cele în bazin nu? Haake s-a întrebat în ce proporţie este vina sau meritul atleţilor că obţin performanţe mai proaste sau mai bune decât predecesorii lor. În opinia specialistului britanic, „responsabilitatea“ nu revine exclusiv atleţilor, ci trebuie căutată şi în alte părţi.
Modificări importante
În primul rând, să nu uităm că ne aflăm într-o epocă în care tehnologia şi-a făcut din plin simţită prezenţa în sport. În plus, nu trebuie uitate nici modificările operate în ultimii ani la nivelul regulamentelor. Instrumentele de măsurare automată a timpului, introduse din anii ’70, care pot măsura fracţiuni tot mai mici de secunde, au schimbat radical „faţa“ curselor de viteză, la fel ca şi costumele hi-tech din poliuretan, care astăzi sunt interzise de FINA, dar care cu siguranţă au ajutat la doborârea a nu mai puţin de 25 de recorduri în 2008 şi alte 47 în 2009. Iar aceste recorduri sunt valabile şi în zilele noastre şi cu greu vor fi doborâte în echipamentul tradiţional. În acele cazuri, performanţele excepţionale au avut la bază aşa-numitul „doping tehnologic“, care s-a demonstrat capabil să schimbe soarta unei competiţii. Pe de altă parte, deplasarea cu patru centimetri a centrului de greutate, spre vârf, al suliţei, decizie adoptată în urmă cu 20 de ani de International Association of Athletics Federations (Iaaf), a dus în mod inevitabil la aruncări mai scurte cu aproape nouă metri.
„Trebuie să stabilim influenţa tehnologiei asupra performanţelor sportive pentru a descoperi dacă, la urma urmei, chiar e o chestiune de echipament“, crede Haake. În acest fel, îi putem da lui Bolt… ce e al lui Bolt, sau lui Michael Phelps… ce e al lui Phelps.
Combinaţia perfectă
Numeroşi specialişti au încercat să explice modul în care Bolt a reuşit să doboare recordul mondial la Jocurile Olimpice de la Beijing. „Este o combinaţie neobişnuită de înălţime cu masivitate, şi totuşi poate accelera extrem de tare. Este al doilea din lume la accelerare, după Asafa Powell, dar, pentru că e atât de masiv, îi ia mai puţini paşi. Când eşti atât de mare, odată ce te pui pe alergat, nu te mai opreşti“, crede Mike Young, antrenor specializat în forţă şi viteză.
