22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinParadisul gurmanzilor

Paradisul gurmanzilor

Unul dintre cele mai plăcute aspecte ale călătoriilor este posibilitatea de a savura specialităţile din ţările unde ne petrecem vacanţa.
În orice loc din lume am ajunge, există cel puţin o specialitate gastronomică, ce
ne-ar putea ajuta să înţelegem cultura locală. Nu toate popoarele sunt însă la fel, unele au o atracţie deosebită pentru gastronomie, astfel că vacanţele se transformă în adevărate experienţe de neuitat pentru turiştii gurmanzi. Site-ul Lonely Planet  a făcut o listă cu diferite ţări care nu trebuie ocolite de turiştii care doresc să trăiască experienţe unice şi să îşi încânte papilele gustative. Una dintre destinaţii din lista site-ului menţionat este Thailanda. Aflată undeva la intersecţia dintre India, China şi Oceania, bucătăria thailandeză uneşte ce e mai bun din toate trei. De obicei, mâncărurile abundă în usturoi şi ardei (mai ales sortimentul phrik khii nuu). În bucătăria thailandeză se deosebesc patru gusturi de bază: acru (lămâia, fructele de mango, ananasul necopt, oţetul), dulce (trestia de zahăr, ananasul copt), amar (castravetele amar) şi sărat (sarea, sosul de peşte). Însă, deasupra tuturor acestora se află gustul picant. Secretul unui fel de mâncare reuşit constă în îmbinarea reuşită a tuturor gusturilor. Alt paradis gastronomic este, fără îndoială, Grecia. Ingredientul definitoriu al bucătăriei greceşti este uleiul de măsline, acesta dând gustul caracteristic şi fiind folosit la orice fel de mâncare sau desert. Legumele cele mai folosite sunt vinetele, roşiile, cartofii, fasolea verde, bamele, ardeii graşi şi ceapa. Printre aromele preferate se numără oregano, menta, usturoiul, ceapa, mărarul, foile de dafin. Alte condimente populare sunt busuiocul, cimbrul şi fenicul.

La pas… printre bucătării

Indiferent că este vorba de localurile mici, de familie sau de restaurantele luxoase, China a demonstrat că are una dintre cele mai fine bucătării din lume. Conceptele culturale de Yin şi Yang (echilibru şi armonie) sunt evidente în bucătărie, unde fructele şi legumele se află în echilibru perfect cu carnea şi condimentele. Din lista prezentată, nu putea lipsi Franţa, cu ale ei brânzeturi şi produse de patiserie, celebre în întreaga lume. Bucătăria franceză s-a remarcat întotdeauna prin faptul că îmbină cu succes o mare cantitate de ingrediente. Diferenţa de climă şi geografie din fiecare regiune a influenţat modul de preparare al multor specialităţi regionale. Călătoria gastronomică poate continua în Spania, mai ales în Barcelona, bucătăria catalană fiind vestită în întreaga lume. Principalele ingrediente din felurile de mâncare tradiţionale catalane sunt uleiul de măsline, roşiile, usturoiul, ardeiul iute, vânăta, dovleacul şi ierburile aromate, care, amestecate, formează samfaina, un sos delicios, care se serveşte cu multe feluri de carne şi peşte.

Călătorie gastronomică

Influenţe ale bucătăriei spaniole se resimt şi în Mexic, unde alături de acestea regăsim şi influenţe din bucătăria franceză şi africană. Ingredientele de bază sunt porumbul, ardeiul, roşiile şi fasolea, care nu lipsesc din meniul nici unui mexican. Din lista paradisurilor gastronomice nu putea să lipsească Italia, cu ale sale specialităţi regionale, de la pizza la paste şi risotto, ca să nu mai vorbim de celebra cafea espresso sau de delicioasele deserturi, precum tiramisu sau diferitele sortimente de îngheţată. Pelerinajul gastronomic prezentat de Lonely Planet continuă cu India. Diversitatea mirodeniilor şi parfumurilor existente în India fac din bucătăria acestei ţări una extrem de savuroasă. Indienii folosesc aproximativ 20 de condimente diferite, printre care cele mai cunoscute sunt piperul, şofranul, ghimbirul, menta, coriandrul, rododendronul, chimenul şi nucşoara. Gurmanzii dornici de experienţe de neuitat nu trebuie să ocolească nici Japonia, cu ale sale specialităţi yakitori (frigărui de pui sau legume) sau sushi şi sashimi (peşte crud). Ultimele ţări menţionate sunt Indonezia şi Malaiezia, ale căror bucătării ascund influenţe chineze, portugheze sau indiene. Printre ingredientele de bază ale celor două gastronomii se numără orezul şi condimentele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS