Doar oamenii geniali îşi fac din când în când curaj şi îşi permit să „deranjeze“ monştrii. Este şi cazul regizorului Steven Soderbergh, care doreşte să aducă pe marile ecrane o nouă versiune a peliculei „Cleopatra“.
Steven Soderbergh, unul dintre regizorii contemporani pe care mulţi critici îl consideră „cel puţin“ genial, şi-a propus să aducă pe marile ecrane un scenariu considerat „blestemat“. „Cleopatra“ nu este un simplu film, este un faliment. Şi nu este doar alt dezastru care rămâne în istoria cinematografiei, ci este mai degrabă o parabolă în stil vechi, un avertisment clar pentru megalomani: „Ai grijă, că uite cum se va termina“.
Un eşec lamentabil
Această peliculă a dus spre faliment mastodontul Twentieth Century Fox şi a zguduit din temelii aşa-numitul „star system“ din Cetatea Filmului. Nu contează cât sunt de costisitoare şi de capricioase divele de azi. În anii ’60, când a fost lansată „Cleopatra“ pe ecrane, actriţele erau de neînlocuit. După „Cleopatra“ însă, această concepţie a dispărut împreună cu acea operă uriaşă, care a eşuat însă lamentabil. Pelicula a fost distinsă cu patru premii Oscar, a costat 44 de milioane de dolari, o sumă imensă pentru anul 1963, şi a fost filmat în doi ani epuizanţi. În urma acestei experienţe, nici unul dintre cei implicaţi în acest proiect nu şi-a revenit complet. Din câte se pare, Cleopatra îşi exercită puterea şi dincolo de mormânt. Descrisă tot mai des drept o „vrăjitoare plictisită“, regina Egiptului se răzbună aspru pe cei care îndrăznesc să se apropie, falimentând orice proiect în care este implicat numele ei. În realitate, latura mistică era şi motivul pentru care s-a presupus că pelicula dedicată Cleopatrei va fi un succes. Însă, mai-marii de la casa de producţie Twentieth Century Fox au dorit să şocheze, să realizeze un film „cum nu se mai văzuse până atunci“ şi s-au lăsat duşi e val. Primul regizor a fost concediat din cauza cheltuielilor excesive, cel de-al doilea, Joseph Leo Mankiewicz, aproape a înnebunit. În căutarea unui cadru de filmare cât mai realist posibil, el a mutat întreaga echipă de producţie la Roma, dând o lovitură atât de puternică bugetului, încât a compromis aproape orice posibilitate de profit de pe urma acestei pelicule. Liz Taylor, cea care a interpretat rolul Cleopatrei, s-a îmbolnăvit subit, întrerupând filmările pentru o perioadă lungă de timp.
Richard Burton, un soţ „în serie“
În acest timp, ea s-a îndrăgostit de Richard Burton, un soţ „în serie“, cu care s-a căsătorit şi de care a divorţat în repetate rânduri. Pe atuncii, ambii actori erau căsătoriţi, ea cu Eddie Fisher, care, pentru a mai complica un pic „telenovela“, o părăsise pe Debby Reynolds, „logodnica Americii“; Burton era căsătorit cu Sybill Williams, pe care a părăsit-o fără să clipească. În 1963, ei nu mai erau doi actori de top, ci doi adolescenţi îndrăgostiţi, fericiţi şi deseori ameţiţi de băutură, incapabili să lege două cuvinte. Amorezii au trecut imediat în prim-plan, lăsând pe locul doi filmul. Nimeni nu a mai fost interesat de povestea filmului sau de milioanele de dolari investite. Măreţia scenelor, care dăduse dureri de cap scenariştilor, a trecut în plan secund, iar Burton-Marc Antoniu şi Taylor-Cleopatra au continuat filmările doar din cauza obligaţiilor contractuale. Celebră este o replică rostită de Liz Taylor, atunci când a explicat de ce refuză să meargă la premiera peliculei: „Am fost obligată să filmez pelicula asta. Nu voi suporta şi tortura de a o vedea“. După această „aventură“, Cleopatra a mai apărut doar în filme pentru televiziune sau în rol secundar în alte pelicule cu mai puţine pretenţii, precum „Asterix şi Obelix“. Regizorii se amuză ascultând bârfele care mai circulă în jurul acelui dezastru şi au făcut un documentar care s-a bucurat de mai mult succes decât filmul. Soderbergh a rămas însă impasibil şi nu a vrut să renunţe la subiect. De obicei, el nu a ratat nici o „lovitură“, fiind un artist „mercenar“, această combinaţie ajutându-l să iasă cu bine şi după filme mai puţin reuşite. Şi-a pus amprenta pe „Sex, minciuni şi casete video“, primul film low cost, care a condus în box office, „Erin Brockovich“, un concentrat de perfecţiune, „Traffic“, pentru a demonstra cât este de talentat, „Ocean’s Eleven“, pentru a demonstra că peliculele comerciale nu îl sperie, „Intrigă la Berlin“ pentru a-şi satisface pasiunea pentru filmul alb-negru, „Ocean’s Twelwe“ şi apoi „Ocean’s Thirteen“, deja semn al unei siguranţe de sine considerabile: cerebralul Soderbergh, care se abandonează unor sequel de categoriile B. Iar câştigurile sunt pe măsura aşteptărilor.
Deşi nu erau nişte filme tocmai reuşite, mulţi nu îşi amintesc asta sau, pur şi simplu, le consideră un joc. Iar Soderbergh nu pare să se sature, acum el fiind ocupat cu promovarea simultană a biografiei lui Che şi cel mai nou „exerciţiu de stil“, „The Girlfriend Experience“, realizat după 14 zile de filmări, şi cu vedeta prono Sasha Grey, printre protagonişti. Pentru că cinismul său nu se opreşte aici, Soderbergh a cerut ca filmul său să fie lansat simultan pe marele ecran şi pe DVD. Regizorul este un megaloman înnăscut şi acceptă fără să stea pe gânduri să îşi pună „pielea la bătaie“, conştient fiind că e talentat şi că îşi poate permite orice. În aceste condiţii, nu este de mirare că Soderbergh sfidează cu aroganţă blestemul Cleopatrei şi va investi 30 de milioane de dolari pentru realizarea peliculei, o cifră mai mult decât abordabilă. Şi, pentru a demonstra că nu este interesat de trecut şi din dorinţa de a şoca, regizorul nu vrea să vină cu un remake. El doreşte să realizeze o versiune muzicală în 3D, considerată de conservatori drept o mare îndrăzneală. Pelicula se va numi „Cleo“ şi, probabil acţiunea va fi transferată în anii ’20. Catherine Zeta-Jones, soţia lui Michael Douglas, galeză ca şi Richard Burton, va fi Cleopatra, iar Hugh Jackman, omul lup din „X-Men“, va fi, probabil, Marc Antoniu. Soderbergh va fi ca întotdeauna protagonistul absolut şi, dacă va reuşi să îi supravieţuiască Cleopatrei, ar fi primul geniu cu talent care „înfruntă“ un „monstru“ şi iese teafăr din această experienţă.
