O nouă tehnică de manipulare cucereşte din ce în ce mai mult teren dincolo de Ocean şi nu numai. Este vorba de mesajele subliminale, o tehnică interzisă de toate legile audiovizualului din lume, dar care este arma secretă a tuturor agenţiilor de publicitate ce se respectă.
Marile companii consideră mesajele subliminale o unealtă invizibilă prin care îşi pot fideliza şi disciplina clienţii, făcându-i dependenţi de produsele comercializate. Alţii le consideră un drog al societăţii de consum, prezent peste tot, de la muzică şi politică până la afaceri, iar în cele mai multe cazuri se referă la sex, droguri, Satana sau sinucidere. Deşi ştiinţa nu a confirmat oficial, mesajul subliminal, odată infiltrat în creierul uman, este capabil într-o fracţiune de secundă să influenţeze deciziile şi comportamentele a milioane de oameni. În acelaşi timp, astfel de mesaje pot fi folosite în scopuri terapeutice, pentru a combate timiditatea, pentru a îmbunătăţi respectul faţă de propria persoană, randamentul şcolar, chiar şi prestaţiile sexuale. În alte cazuri, această metodă a fost folosită pentru a reduce nivelul de criminalitate sau numărul de accidente rutiere sau pentru a creşte vânzările la un anumit tip de produs. Această tehnică, apărută după război în Statele Unite, pleacă de la premisa că creierul uman „vede“ şi „aude“ mult mai multe, chiar şi cele mai ascunse mesaje.
O altfel de manipulare
Mesajele subliminale sunt o tehnică frecvent folosită în politică, pentru convingerea electorilor. Un exemplu celebru este preşedintele francez Francois Mitterand, care în timpul campaniei sale electorale din 1987 a utilizat intensiv mesaje subliminale difuzate în clipuri TV. De exemplu, în genericul jurnalului de seară al televiziunii naţionale era difuzată, timp de câteva fracţiuni de secundă, o imagine cu chipul lui Mitterand. Drept rezultat, la numărătoarea voturilor s-a constatat că aproape 93 la sută dintre francezi l-au votat pe Mitterand, în ciuda faptului că, la începutul campaniei, doar 48 la sută dintre ei au fost dispuşi să îi acorde voturile. Nici George W. Bush nu a fost nepăsător la efectele acestei tehnici asupra creierului uman. Actualul preşedinte al Statelor Unite a fost în dese rânduri acuzat că a folosit mesaje subliminale în campania prezidenţială din anul 2000, pentru a afecta imaginea contracandidatului său democrat, Al Gore. De exemplu, un clip electoral al republicanilor introducea, pentru o fracţiune de secundă, cuvântul RATS (şobolani) peste imaginea unui clip al democraţilor ce conţinea textul „The Gore Prescription Plan“. Postul de televiziune CNN a derulat foarte lent acea imagine, observându-se cum mesajul incrimat apărea pentru o fracţiune de secundă pe toată lăţimea ecranului, fiind rapid înlocuit cu cuvintele „BUREAUCRATS DECIDE“, care apărea în partea de sus a ecranului, cu litere mici.
Desene animate sexy
Cele mai ciudate cazuri sunt probabil cele întâlnite în desenele animate create de Walt Disney. De exemplu, la un moment dat, Alladin, personajul din filmul cu acelaşi nume, vorbeşte cu un tigru, iar pe fundal se aude o voce misterioasă care spune „Take off your clothes“ (Scoate-ţi hainele). Alt exemplu pentru aşa-numitul „sex subliminal“ îl întâlnim în „The Lion King“, unde există o secvenţă în care se poate vedea cum un grup de stele formează cuvântul „sex“ pe cer, iar în „The Rescuers“, pe fundal apare o fereastră ce are în cadru nudul unei femei.
Dacă aţi urmărit toate filmele Disney, însă aceste secvenţe v-au scăpat, nu fiţi prea surprinşi. Înainte ca ele să fi fost descoperite şi şterse din versiunile mai recente, ele apăreau doar în puţine fotograme, care au scăpat şi celor mai vigilenţi cinefili. Cu toate acestea, cercetătorii sunt convinşi că apariţia lor, oricât de scurtă ar fi fost, a fost suficientă pentru ca stimulul să ajungă la creierul spectatorilor. Pe seama acestor apariţii au fost lansate multe teorii. Unii spun că ar fi vorba de un experiment la nivel mondial, realizat de compania Disney, pentru a se verifica nivelul de percepţie al spectatorilor.
Dacă această teorie ar fi reală, ar însemna că există o reţea de agenţi care verifică efectele filmelor, chiar şi prin intermediul unor sondaje banale, însă asta ar presupune costuri enorme.
Alţii spun că aceste „inserţii“ au de-a face cu masonii, iar strategia autorilor ar fi de a scăpa lumea „din jugul“ oricărei etici, fie ea şi de natură sexuală. Altfel spus, gata cu barierele şi subiectele tabu. Însă teoria cea mai probabilă, susţinută chiar şi de voci din cadrul companiei, ar fi că femeile nud şi celelalte simboluri cu tentă sexuală nu ar fi decât iniţiative personale ale desenatorilor, care vor astfel să fie provocatori ori să facă o farsă.
Invitaţie la civilizaţie
Începând cu anii ’70, multe supermarketuri americane şi mai apoi şi europene au încercat să limiteze numărul de furturi, difuzând în magazine muzică tradiţională, în care erau „cântate“, la volum ridicat, fraze de tipul: „plăteşte marfa“, „sunt cinstit“ sau „furtul este o infracţiune sancţionată de lege“. Ceva similar au încercat să facă şi coloşii din industrie, precum Shell sau General Motor, care sperau în acest fel să evite grevele şi să crească productivitatea angajaţilor. În ambele cazuri, rezultatele nu au fost apreciate, iar metoda a fost repede abandonată.
Altă practică des întâlnită este cea a inserării de mesaje în melodiile rock, în reclame sau filme. Exemplele sunt numeroase. Este suficient să amintim de afişul de prezentare al mult premiatului „Tăcerea mieilor“. Craniul desenat pe spatele fluturelui care acoperă gura protagonistei nu este altceva decât o alăturare de şapte nuduri de femei.
Nici mesajele audio nu sunt o raritate. Unele melodii celebre ale legendarilor Queen, Rolling Stones sau Pink Floyd, dacă sunt ascultate invers, conţin invocări către diavol sau sunt adevărate imnuri dedicate drogurilor.
Eficiente sau nu?
Însă chiar să fie astfel de „instrucţiuni oculte“ aşa de eficiente? Se pare că nu. Potrivit psihologului Lorenzo Montali, „există numeroase studii care demonstrează că mesajele subliminale nu sunt capabile să îi determine pe oameni să îşi schimbe comportamentul.
În Canada, în timpul unei transmisiuni populare, a fost difuzat de 300 de ori un mesaj scurt, care îi invita pe oameni să telefoneze. Experimentul nu a avut nici un rezultat, iar la terminarea emisiunii a fost realizat un sondaj pentru a se stabili ce au perceput telespectatorii. Cele mai frecvente răspunsuri au fost „foame şi sete“.
