6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieFemei de serviciu distribuie laptele şi cornul în școlile doljene

Femei de serviciu distribuie laptele şi cornul în școlile doljene

Responsabilii din învățământ s-au întâlnit pentru a pregăti noul an școlar (Foto: Claudiu Tudor)
Responsabilii din învățământ s-au întâlnit pentru a pregăti noul an școlar (Foto: Claudiu Tudor)

Cu aproximativ o săptămână înainte ca elevii să înceapă cursurile, la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj s-a organizat ieri o şedinţă cu directorii unităţilor de învăţământ, dar şi cu reprezentanţii sindicatelor, ai inspectoratului de poliţie, jandarmeriei, Direcţiei de Sănătate Publică.

Rezultate mai bune la examenele naţionale, prevenirea abandonului şcolar, implicarea profesorilor şi elevilor în cât mai multe activităţi extraşcolare, acestea au fost principalele aspecte dezbătute în ședința desfășurată ieri la ISJ Dolj. „Tema şedinţei este pregătirea anului şcolar 2016-2017, aşa încât, pe 12 septembrie, elevii să beneficieze de condiţii optime pentru procesul instructiv-educativ. Vreau să mulţumesc tuturor celor care în anul şcolar ce s-a încheiat aţi obţinut rezultate deosebite, atât la bacalaureat, dar şi în ceea ce priveşte numărul de premii obținut de elevii doljeni la olimpiadele şi concursurile şcolare, atât la disciplinele de învăţământ, cât şi în sport. Se cuvine să amintim performanţa deosebită a domnului profesor emerit Dan Podeanu pentru medalia de aur pe care fetele pregătite de Domnia Sa au obţinut-o. Prima şedinţă publică după începerea cursurilor va fi una festivă, în care vom premia excelenţa. Domnul Podeanu şi fetele vor fi invitaţi de onoare. De asemenea, doresc să îi aducem în această şedinţă festivă şi să îi aplaudăm împreună pe profesorii care în acest an şcolar se pensionează, pentru că munca dumnealor a însemnat pregătirea copiilor noştri pentru viaţă şi merită respectul nostru“, a spus prof. Lavinia Craioveanu, inspector şcolar general la ISJ Dolj.

Mangerul Liceului Teoretic „Tudor Arghezi“, dat ca exemplu

În această şedinţă publică, ca exemplu de bune practici a fost invitat Lucian Săndoi, managerul Liceului Teoretic „Tudor Arghezi“, din Craiova, unitate de învăţământ în care toţi elevii din ultima promoție au promovat bacalaureatul. „Am observat, de-a lungul timpului, că elevii care picau la examenul de bacalaureat «şchiopătau» la matematică. La începutul anului şcolar trecut, mi-a venit ideea să stau de vorbă cu elevii, să-i ajut să conştientizeze faptul că rezultate de minimum 6,57 sunt esenţiale pentru a promova bacalaureatul. Aveam profesorul ideal, pe domnul Georgescu, care îi putea pregăti pentru a obţine astfel de rezultate. Este un profesor care se pensionase, unul dintre cei mai buni profesori ai liceului. Am stat atunci de vorbă cu profesorul şi cu elevii, iar acest cadru didactic a făcut doar pregătire pentru bacalaureat. Am verificat la finalul anului caietele elevilor care dădeau bacalaureatul şi am constatat că profesorul Georgescu într-o zi pe săptămână lucrase atâta materie ca profesorul de la clasă în patru ore pe săptămână. Acesta este secretul!“, a spus Lucian Săndoi.

Reprezentanţii DSP Dolj, prezenți la ședință

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, prezenţi şi ei la şedinţa de ieri, au ţinut să informeze managerii unităţilor şcolare despre problemele cele mai frecvente pe care le găsesc în şcolile doljene. Aceştia au menţionat că în prezent derulează controale în unităţile şcolare din judeţ, în special din mediul rural, pentru a vedea care este starea lucrărilor la început de an şcolar. „În mediul rural sunt multe şcoli care nu sunt autorizate din punct de vedere sanitar, în cele mai multe cazuri pentru că nu au sursă de apă potabilă, iar o altă problemă – toaletele. Este foarte grav faptul că se primesc în colectivitate elevi care nu au avizul epidemiologic. La început de an şcolar, cei care vin pentru prima dată în colectivitate trebuie să prezinte aviz epidemiologic, adeverinţă de la medicul de familie că sunt clinic sănătoşi şi dovada imunizărilor. Dacă au mai fost în colectivitate, este nevoie de dovada de la medicul de familie că sunt clinic sănătoşi şi pot intra în colectivitate. Dacă îi primim bolnavi, nu facem decât să răspândim infecţiile cu care poate unii dintre ei vin în colectivitate. De asemenea, controlul medical periodic trebuie făcut în toate unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar, pentru că o parte din personal efectuează acest control în martie-aprilie. Nu este corect să se facă în perioade diferite, toată lumea trebuie să efectueze controlul periodic la începutul anului şcolar, cu fişele de aptitudini“, a spus Sorina Mirea, medic primar, reprezentant DSP Dolj.
O altă problemă semnalată de reprezentanţii DSP Dolj este cea a modului în care este distribuit cornul şi laptele în şcoli. Pentru distribuirea acestora se foloseşte personalul care are atribuţii de curăţenie. „Legislaţia sanitară în vigoare interzice folosirea personalului cu astfel de atribuţii la manipularea alimentelor. Trebuie desemnată o persoană sau câte consideră fiecare manager, special pentru acest lucru. De obicei, s-a constatat că se folosesc femei de serviciu care distribuie lapte şi corn. Este grav, uită să se spele pe mâini, să schimbe echipamentul de protecţie. Au existat sesizări la Ministerul Sănătăţii, care au fost direcţionate către noi, că se folosesc elevii la transportul navetelor cu lapte şi corn, lucru care nu este în regulă. În ce priveşte autorizaţia sanitară de funcţionare, aceasta se obţine o dată, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere conform ordinului Ministerului Sănătăţii, şi se reactualizează numai dacă se schimbă structura sau denumirea şcolii. Altfel, există Inspecţia Sanitară, care derulează acţiuni de control pe tot parcursul anului. În această lună vor fi derulate acţiuni iniţiate de Ministerul Sănătăţii în creşe şi unităţi de învăţământ special, dar şi în unităţi de învăţământ preşcolar, şcolar şi liceal, inclusiv cabinetele medicale din unităţile de învăţământ“, a spus Sorina Mirea, medic primar, reprezentant DSP Dolj.
Cât de pregătite sunt unităţile de învăţământ pentru acest început de an şcolar rămâne să aflăm în zilele următoare. Reprezentanţii ISJ Dolj au precizat faptul că astăzi vor avea un raport final al tuturor unităţilor şcolare, pe care îl vor face public.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS