13.9 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriUltimul Şoim îşi ia zborul de la Avioane

Ultimul Şoim îşi ia zborul de la Avioane

http:http://www.youtube.com/watch?v=JuY-cRwe2-s

Centrul de Cercetare şi Încercări în Zbor şi Fabrica de Avioane Craiova au întors vineri ultima filă din capitolul producţiei „de la cap la coadă“ a unui aparat de zbor militar în Bănie, odată cu încheierea testelor la un IAR 99 Şoim nou, destinat Forţelor Aeriene.

 

Pe pista aeroportului din Craiova, pilotul unui IAR 99 Şoim inscripţionat cu indicativul 725 pe fuzelaj creşte turaţia turboreactorului şi avionul se pune în mişcare. Rulează cu viteză mică până la capătul pistei, unde întoarce botul în direcţia vântului. Se opreşte câteva secunde, parcă să inspire adânc înainte de a se lansa. Zgomotul motorul atinge niveluri asurzitoare, avionul se avântă şi se desprinde de la sol, lăsând în urmă sute de metri de pistă în numai câteva clipe.

Tehnicienii Centrului de Cercetare şi Încercări în Zbor (CCÎZ) îl urmăresc cu privirea de lângă maşinile de asistenţă şi autocisterna de carburant. La mică distanţă, un bărbat îşi duce mâna la frunte să se apere de soare în timp ce se se uită după avionul care se pierde către nori. Este Radu Costaşuc, directorul tehnic al Fabricii de Avioane Craiova şi responsabil de construcţia aparatului. În turnul de control al aeroportului, comandorul Florea Drăghici, comandantul CCÎZ, urmăreşte avionul pe ecranul radar. În carlingă, piloţii de încercare Cojocaru şi Predescu. Aparatul cu numărul 725 este ultimul avion IAR 99 Şoim nou, construit în întregime la Craiova. Cel din urmă aparat din ultimul lot de avioane din comanda făcută de Forţele Aeriene Române prin ultimul contract. Sigur, fabrica va lucra în continuare, dar numai pentru a moderniza avioanele standard, cu electronică învechită. Cel puţin deocamdată, la Craiova, construcţia de avioane se opreşte odată cu acest Şoim.

„Acesta este ultimul avion nou din lot. Probabil luna viitoare vor mai termina avionul, dar este vorba de un standard modernizat, nu un aparat nou. În ultimul lot, din opt, trei avioane au fost noi şi cinci standard. 725 este ultimul construit de noi de la cap la coadă“, a explicat Radu Costaşuc.

 

La fel de bun, dar mai ieftin decât concurentul

 

Şoimul este destinat şcolarizării piloţilor români. „Piloţii care se pregătesc pe Şoim sunt gata să zboare pe orice tip de avion nou, deoarece avionica, aparatura de bord, este compatibilă NATO“, a declarat Costaşuc.

Concurentul Şoimului românesc pe piaţa de profil este un avion de producţie britanică, Hawk, despre care directorul tehnic al Fabricii de Avioane din Craiova a spus că nu depăşeşte performanţele aparatului de zbor românesc, dar este de trei-patru ori mai scump. Şi atunci, de ce nu se cumpără mai multe aparate de zbor IAR 99 Şoim?

„La întrebarea aceasta nu cred că vă poate răspunde cineva din fabrică. Noi suntem producători. Fiind vorba de armament, este o decizie care se ia la nivel de state“, a mai spus directorul tehnic. Fabrica ar putea produce trei-patru avioane pe an, după ce, înainte de ’90, a atins performanţa de 18 aparate de zbor construite în 12 luni. Motivul e simplu. Atunci lucrau în fabrică 4.500 de muncitori. Acum, au mai rămas 700.

 

Şoimul, gata de recepţie

 

Şoim 725 vine la aterizare. Zgomotul motorului a ajuns cu mult înaintea aparatului. De la distanţă, avionul pare că se mişcă în reluare, când, de fapt, atinge betonul pistei cu 210-220 km/h. Motorul se opreşte, mecanicii aleargă la avion. Piloţii Cojocaru şi Predescu coboară zâmbitori din carlingă. „A mers foarte bine, este bun de recepţie“, a conchis căpitanul comandor Relu Cojocaru. CCÎZ declară aparatul „apt“, iar săptămâna ce urmează o echipă de la Şcoala de Aviaţie Boboc din Buzău va sosi la Craiova, pentru a prelua Şoimul.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII