26.5 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriTăriceanu, dă banii înapoi!

Tăriceanu, dă banii înapoi!

Liderul PD-L, Emil Boc, a anunţat ieri că formaţiunea sa va iniţia o moţiune de cenzură cu titlul „Tăriceanu, dă banii înapoi!“, al cărei text va fi finalizat astăzi şi va fi semnat de parlamentarii PD-L, urmând să fie trimis şi celorlalte partide pentru semnare, în special PSD şi PRM.
„PD-L propune iniţierea unei moţiuni de cenzură pentru că guvernul nu a anulat taxa de primă înmatriculare şi nu a returnat banii“, a anunţat Emil Boc, precizând că, potrivit Constituţiei, singura sancţiune politică pe care o poate avea un guvern pentru nerespectarea solicitărilor moţiunilor simple este moţiunea de cenzură. Boc a arătat că, „în prezent, guvernul Tăriceanu nu mai are legitimitate să rămână şi să conducă România atâta vreme cât, prin poziţia pe care o are, este contrar atât parlamentului, cât şi justiţiei române“.
Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Guvernul a anunţat încă de ieri că va decide restituirea integrală a sumelor percepute deja ca taxă auto doar în cazul unei decizii a Comisiei Europene şi, eventual, a Curţii Europene de Justiţie, luând în calcul faptul că unele state UE, precum Ungaria, au fost obligate să ramburseze numai o parte din bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS