16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAlimentele nu se scumpesc încă

Alimentele nu se scumpesc încă

În ciuda zvonurilor, seceta nu scumpeşte pâinea şi produsele din carne. Creşteri de preţuri s-au înregistrat însă la băuturile răcoritoare. Ţigările vor costa mai mult peste câteva zile.
 
Zvonurile despre o eventuală scumpire a pâinii (respectiv a produselor de panificaţie) şi a cărnii (respectiv a produselor din carne) pe fondul secetei nu sunt confirmate de reprezentanţii magazinelor. „Preţurile la pâine şi carne nu au crescut deloc în ultima perioadă şi nici nu am fost informaţi în acest sens“, a declarat Gelu Nedelcu, directorul real,- Hypermarket Craiova. Această idee este susţinută şi de alţi reprezentanţi ai magazinelor. „Nu am fost anunţaţi cu privire la măriri de preţ la pâine şi produse de panificaţie şi nici la produse din carne“, a afirmat Vasile Purcărea, managerul magazinului Premier. Nici reprezentanţii magazinelor specializate nu au fost înştiinţaţi despre vreo scumpire.
 „Nu ne-a anunţat nimeni cu privire la eventuale scumpiri la carne şi nici nu se vehiculează preţuri mai mari la aceste produse. Din experienţa anilor trecuţi, seceta nu a fost un motiv de scumpire a cărnii şi a produselor din carne“, a explicat Dan Ştefănache, managerul magazinului Central Corina. Chiar dacă, potrivit acestuia, distribuiorii au obiceiul de a anunţa scumpiri doar cu o zi-două înainte, având în vedere faptul că la nivel european preţul grâului este în scădere, este puţin probabil ca produsele de panificaţie să se scumpească. Nici o creştere a preţului cărnii nu ar fi justificată, mai ales că din pricina secetei oamenii nu mai pot să-şi hrănească animalele şi le vând ieftin. Craiovenii se tem că nu vor mai putea suporta o nouă majorare de preţuri la produsele de bază.
„Am auzit că din pricina secetei care afectează grâul nu este exclus să se scumpească pâinea. Nu ştiu însă cât de mult mai pot s-o scumpească. Este şi aşa destul de mult la pensiile noastre…“, a declarat Ioan Rus, un pensionar de 67 de ani.

Ţigările, mai scumpe

Deocamdată, s-au scumpit sucurile. „De la 1 iunie s-au scumpit o parte din băuturile răcoritoare (cu aproximativ 5%). Întotdeauna când creşte consumul, măresc preţul“, a explicat Vasile Purcărea.
În plus, în următoarea perioadă se anunţă scumpiri la ţigări. Preţul unui pachet de ţigări din categoria premium va fi, începând cu această lună, de aproximativ 5,4 lei. „E un program naţional în care accizele la ţigări se măresc treptat, pentru a fi aduse cât mai aproape de nivelul european“, a explicat Gelu Nedelcu.

Ţigări ieftine cu porţia

Scumpirile sunt motivul pentru care, în ultima perioadă, fumătorii au fost nevoiţi să rărească ţigările preferate din pricina unor distribuitori. „Au zis că au numai câte cinci cartuşe. Unele produse au zis că nici nu le au. Alte ţigări au venit încă de sâmbătă scumpite“, a explicat Ivana, patroana unui magazin din Craiova. Chiar dacă nu le-au oferit un anumit număr de pachete, această tactică este practicată de distribuitori şi la alte magazine. „Nu am fost anunţaţi de distribuitori despre eventuale scumpiri la ţigări. Se simte însă că se va schimba ceva, pentru că nu au continuitate“, a explicat Mihaela Purcărea, directoarea magazinului Premier.
Tactica distribuitorilor nu-i încântă pe unii craioveni, care, dezamăgiţi de preţurile practicate, şi-au propus să mai rărească ţigările. „Am auzit că se vor scumpi. Eu le-am mai rărit încă de la ultima scumpire şi le voi rări în continuare, dacă se mai scumpesc mult“, a spus Tatiana S., o craioveancă de 30 de ani. Nu toţi craiovenii sunt însă la fel de hotărâţi. „Viciile costă, aşa că nu mă voi lăsa. Sper însă că nu vor ajunge la trei-patru euro pachetul“, a afirmat Laur D., de 23 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS