15.1 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrup de lucru interministerial pentru crearea și păstrarea locurilor de muncă

Grup de lucru interministerial pentru crearea și păstrarea locurilor de muncă

Guvernul a aprobat ieri un Memorandum pentru constituirea unui grup de lucru interministerial în vederea implementării politicii de ocupare direcționate către crearea de noi locuri de muncă și menținerea celor existente.

În vederea îndeplinirii obiectivului global pentru 2020, de atingere a unei ținte de 70% rată de ocupare națională, este necesară promovarea unei piețe a muncii performante, dinamice și flexibile, care să asigure accesul persoanelor la locuri de muncă de calitate.

Atingerea acestui obiectiv depinde de politica educațională și de formare profesională, de politica economică și cea fiscală. În acest sens, se vor face eforturi pe următoarele direcții:

  • Întărirea capacității Serviciului Public de Ocupare a Forței de Muncă;
  • Revizuirea legislației referitoare la sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, salariul minim brut pe țară garantat în plată, ucenicia la locul de muncă;
  • Dezvoltarea și evaluarea schemelor de stimulare a creării de noi locuri de muncă;
  • Dezvoltarea și promovarea rolului comitetelor sectoriale;
  • Întărirea rolului Inspecției Muncii.

Grupul de lucru interministerial va fi format din câte 3-4 reprezentanți, inclusiv la nivel de secretar de stat, din următoarele instituții:

  • Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
  • Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
  • Inspecția Muncii
  • Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
  • Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri
  • Ministerul Finanțelor Publice
  • Ministerul Fondurilor Europene
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
  • Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice
  • Autoritatea Națională pentru Calificări

Ședințele grupului de lucru vor fi prezidate de ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS