La împlinirea unui secol de viaţă, generalul Ciprian Marin, cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul“, a dezvăluit câteva din secretele sale de viaţă lungă
Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj l-au sărbătorit vineri pe generalul Ciprian Marin, la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. Zeci de oameni s-au adunat în Sala Mare a Primăriei Craiova, pentru a-l felicita pe general.
„Azi este o zi specială, pentru că a ajuns la 100 de ani generalul de artilerie în rezervă Ciprian Gustav Marin, unul dintre cei patru deţinători ai Ordinului „Mihai Viteazul“ care mai sunt în viaţă în România. De aceea am ales să-l sărbătorim într-un cadru festiv“, a explicat primarul Olguţa Vasilescu, dând apoi citire unui scurt Curicullum Vitae al sărbătoritului.
Decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul“ şi „Crucea de Fier“
Născut la 21 decembrie 1912, la Craiova, fiul lui Gustav şi Constanţa Ciprian, a urmat clasele primare la Şcoala „Traian“ din localitate, apoi, în 1925, a intrat la Liceul Militar Craiova, pe care l-a absolvit în 1932 ca şef de promoţie. Între anii 1932-1935 a urmat Şcoala de Ofiţeri de Artilerie la Bucureşti şi Timişoara. Pe 1 iulie 1935 a fost făcut ofiţer – sublocotenent – fiind repartizat la Regimentul 26 Artilerie Slatina. În 1939 a fost avansat locotenent. Între 22 iunie şi 29 octombrie 1941 a participat la luptele pentru cucerirea Odessei, având comanda Bateriei 3. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul“ şi Crucea de Fier germană, pentru fapte de eroism, cu ocazia luptelor din 2 octombrie 1941, data cuceririi Odessei.
În 1942 participă la luptele din cotul Donului. Este decorat cu Coroana României, cu spadă, şi Virtutea Militară. În 1943 participă la luptele din cotul Niprului şi Marea Azov. Este avansat căpitan şi decorat din nou. În perioada 1943-1945 urmează Şcoala Superioară de Război, fiind apoi avansat maior în 1946.
A fost profesor la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie Piteşti, apoi comandant de baterie de elevi la Regimentul 1 Artilerie Grea Craiova, la Corpul 4 Armată Piatra Neamţ, şef de birou mobilizare la Comisariatul Militar Dolj, şef de stat major la Divizia 5 Infanterie Slatina. Pe 24 mai 1950 a trecut în retragere cu gradul de soldat, ca duşman de clasă al noii ordini comuniste. În 1957 şi-a recăpătat gradul de maior în rezervă. Au urmat peste 30 de ani de marginalizare, din care 16 a lucrat la IRE Craiova, șase la Combinatul Chimic Craiova, fiind pensionat cu mai mult de trei decenii în urmă.
„Nu mi-am sărbătorit ziua niciodată până acum“
Cu ocazia centenarului, Primăria Craiova i-a făcut cadou un tort ornat cu o… cruce – semnul de cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul“. Mult mai generos, Consiliul Judeţean Dolj – prin preşedintele acestei instituţii, Ion Prioteasa, i-a înmânat un plic cu 2.500 de lei.
„Dincolo de această cifră rotundă se află un om cu calităţi excepţionale, un erou al luptelor de pe Don, căruia îi mulţumim că e încă aici, alături de noi“, a spus Ion Prioteasa.
În toată această festivitate, generalul a lăsat impresia că se simţea oarecum stingher. Explicaţia pentru asta a dat-o tot el: „Eu nu mi-am sărbătorit ziua niciodată până acum! Am fost sărac. M-am născut sărac şi m-am luptat toată viaţa cu sărăcia, dar pot să spun că am scos-o la liman“.
Întrebat cum se simte la această vârstă, generalul Ciprian Marin a spus: „Mă simt acceptabil la vârsta asta. Încă mai am putere“. A explicat apoi care este secretul longevităţii sale. „Secretul este în primul rând gena! Dar să nu vă bateţi joc de genă cu tutun, cu cafele şi cu rachiu. Ăstea trei vă scurtează viaţa cu câte zece ani! Eu n-am fumat şi n-am băut – nici măcar cafea – în viaţa mea! A, că mi-a dat noru-mea câte o ceşcuţă de cafea, de pomană, am băut-o şi pe-aia cu frică, pentru că nu face bine cafeaua. Apoi, să nu vă bateţi joc de dumneavoastră cu tot felul de zaiafeturi – cărnuri, băuturi sau chiar dulciuri! Mâncarea bună duce la diabet! Eu mă întreţin mâncând câte o ciorbă de post. Cam atât la vârsta asta. Cu toate astea, am făcut şi eu diabet“, recunoaşte generalul.
Cât despre ce şi-ar dori pentru viitor, generalul Ciprian Marin a spus: „Îmi doresc să-mi mai dea Dumnezeu măcar câţiva ani să mai am puţin grijă de ceilalţi din familie care au nevoie să fie ajutaţi. Măcar vreo cinci ani, aşa…“.
