19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePieţe volante în Craiova

Pieţe volante în Craiova

De anul viitor, craiovenii îşi vor putea face cumpărăturile şi din pieţe volante. SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, societate din subordinea municipalităţii, intenţionează să amenajeze în fiecare cartier, din primăvara anului 2013, astfel de pieţe volante, care să fie deschise doar sâmbăta şi duminica. De acolo, cei interesaţi vor putea să achiziţioneze fructe şi legume direct de la producătorii agricoli.
„Aceste pieţe volante vor fi amenajate în anumite zone din Craiova unde chiar nu există nici o piaţă. Spre exemplu, în cartierul 1 Mai, zona Pelendava, craiovenii nu au de unde să-şi cumpere legume şi fructe. Cei care au posibilitatea, merg la supermarket, însă ceilalţi nu au de unde să-şi facă asemenea cumpărături. Pentru ei, vom amenaja în astfel de zone, în fiecare sâmbătă şi duminică, o piaţă volantă“, a explicat Cătălin Resceanu, directorul SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
Angajaţii de la Pieţe încearcă să identifice acum cele mai potrivite locuri pentru asemenea pieţe volante. În aceste locuri, vinerea seara vor fi amplasate pe domeniul public zece tonete, destinate comercianţilor de fructe şi legume. Luni dimineaţa, devreme, tonetele vor fi ridicate, urmând să fie aduse din nou la începutul weekendului.
„În principiu, aceste tonete vor fi destinate comercializării de legume şi fructe. Dacă sunt solicitări şi pentru alte produse (lactate, spre exemplu – n.r.), vom prevedea şi astfel de tonete. Vor fi nişte construcţii pe roţi, la proiectarea cărora lucrăm în prezent şi pe care le vom face chiar noi. Nu vrem să le cumpărăm, pentru că ar costa mai scump. O tonetă nu găseşti mai ieftin de 2.000 de lei, pe când, dacă o facem noi, cu angajaţii noştri, ne costă cel mult 600-700 de lei“, a precizat directorul Resceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS