15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria bate palma cu Găină

Primăria bate palma cu Găină

Consilierii locali craioveni au acceptat ieri ca municipalitatea să achite 275 euro/mp pentru terenul în litigiu de la Polivalentă,
dar numai în anumite condiţii

Consiliul local a acceptat până la urmă oferta proprietarilor terenului de la Polivalentă. A patra oară a fost cu noroc pentru avocatul Viorel Găină şi ceilalţi coproprietari ai parcelei de 709 mp pe care e situat unul dintre colţurile Sălii Polivalente, dar şi rezervorul de apă contra incendiilor şi o parte din parcarea acestui imobil.

Plata în rate şi renunţarea la orice alte pretenţii

Reamintim că, iniţial, proprietarii terenului – Alexandrina Paula Neacşu împreună cu Viorel şi Floarea Găină – se oferiseră să-i vândă Primăriei Craiova respectiva porţiune de câmp la preţul de 400 euro/mp. Primarul Solomon – şi nu doar el – aprecia la acea vreme drept enorme aceste pretenţii. Primăria a dispus efectuarea unui raport de evaluare. Acesta a fost întocmit în luna martie de Lero Advanced Consulting, care a stabilit pentru acest teren de 709 mp o valoare estimată de 901.500 de lei (fără TVA). În euro, la cursul de schimb de la acea dată (4,355 lei/euro), ar fi ieşit un preţ de circa 292 euro/mp, considerat prea mare de consilierii locali.
Ultima ofertă i-a convins, însă, ieri, pe membrii legislativului local, care, prin vot, au acceptat un preţ de 275 euro/mp. Plata preţului se va face în două rate: prima, în cuantum de 215 euro/mp, „echivalent în lei la cursul BNR la data încheierii actului de vânzare-cumpărare“, se va plăti la data încheierii actului în formă autentică, iar a doua rată, în cuantum de 60 euro/mp, „echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii“, se va achita până la 31 martie 2013. Transferul dreptului de proprietate ar urma să aibă loc la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, „sub condiţia renunţării de către titulari la cererea de chemare în judecată, precum şi la dreptul de a cere daune pentru lipsa folosinţei terenului ce face obiectul prezentului contract“, au impus consilierii, pentru a fi siguri că scapă şi de acţiunea intentată de proprietari, prin care aceştia solicită despăgubiri de peste un milion de lei drept daune pentru lipsa de folosinţă a terenului.

„Primăria şi Consiliul Local Craiova au o lungă tradiţie în a se lăsa escrocate“

Aprobarea acestui punct de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de ieri a Consiliului Local Craiova a stârnit însă vii discuţii pe tema preţului considerat în continuare de unii consilieri mult prea mare faţă de preţul terenurilor din zonă, în condiţiile în care nu are nici utilităţi şi nici cale de acces. Până la urmă, consilierii locali PSD, PNL şi UNPR au votat „pentru“, cei trei pedelişti au votat „împotrivă“, iar Ionel Pană (PPDD) s-a abţinut.
În loc de concluzie a acestei decizii, amintim doar o parte din discursul ţinut ieri, în plenul şedinţei extraordinare, de consilierul local Emilian Ştefârţă (PNL): „Primăria şi Consiliul Local Craiova au o lungă tradiţie în a se lăsa escrocate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS