15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlimente pentru nevoiaşii din Târgu Jiu

Alimente pentru nevoiaşii din Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu a împărţit în această perioadă peste 2.500 de pachete cu alimente specifice Sărbătorii Paştelui. Beneficiari au fost persoanele nevoiaşe, care iau masa la cantina de ajutor social şi al căror număr a crescut cu peste o mie faţă de anul trecut. „La sediul Cantinei de Ajutor Social din Târgu Jiu am împărţit o mare parte a pachetelor, până vineri finalizăm acţiunea. Valoarea unui pachet este de aproximativ 60 de lei şi conţine: un carton de ouă, un pui, o pungă de pipote, un cozonac şi 10 kg de cartofi. Cam ce trebuie să fie pe masa de Paşte. An de an, am împărţit aceste alimente, anul acesta a crescut numărul beneficiarilor, lumea a sărăcit“, a spus Teodora Ciobanu, directoarea Direcţiei Sociale din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Alimentele vor fi distribuite categoriilor defavorizate ale populaţiei: beneficiari ai ajutorului social, asistaţi ai cantinei de ajutor social, pensionari cu venituri reduse, tineri fără posibilităţi materiale proveniţi din instituţiile de ocrotire socială, nevăzători şi alte persoane cu handicap. De asemenea, în cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.), edilul din Târgu Jiu a participat la acţiunea de împărţire a alimentelor pentru 60 de familii nevoiaşe din Târgu Jiu. Valoarea unui pachet este de 200 de lei. „Toate persoanele din Casa Iris vor beneficia de un meniu tradiţional, cu aperitiv, ouă roşii, sarmale şi piftii, carne de pui şi cozonac. Mâncarea le-o vom duce la Casa Iris sâmbătă după-amiază. În prezent sunt 22 de persoane“, a spus Teodora Ciobanu. Pentru pachetele cu alimente şi pentru hrana asistaţilor de la Casa Iris, Consiliul Local Târgu Jiu a alocat suma de 177.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS