13.9 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024

Râurile, la control!

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Jiu, prin Sistemul de Gospodărire al Apelor (SGA) Dolj, a trecut la verificarea modului în care au fost salubrizate albiile râurilor și pâraielor din județ.
Încă din primele luni ale anului, consiliile locale au fost atenţionate să treacă la salubrizarea malurilor și a albiilor cursurilor de apă. După avertizări, urmează controalele, aşa că, până pe 30 aprilie, inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor, Garda Națională de Mediu și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență vor întreprinde pe teritoriul județului Dolj acțiuni de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate șanțuri și rigole în localitățile doljene. Sunt verificate în principal cursurile de apă pe care s-au produs în anii anteriori blocaje care au condus la pagube materiale, precum și localitățile în care au avut loc inundații ca urmare a nerealizării întreținerii corespunzătoare a șanțurilor și rigolelor de scurgere a apelor pluviale. Reprezentanţii SGA Dolj au amplasat şi plăcuțe avertizoare în locuri vizibile și cu potențial de poluare a apelor în vederea interzicerii depozitării gunoaielor și resturilor menajere.
„După salubrizarea cursurilor de apă, una din problemele majore este menținerea stării de curățenie. Din acest punct de vedere, se constată că, la scurt timp, pe cursurile de apă din intravilan apar depozite de deșeuri, gunoi menajer, gunoi de grajd și resturi vegetale. Este necesar ca la nivelul fiecărei localități populația să fie informată cu privire la riscul pe care îl constituie neîntreținerea albiilor cursurilor de apă, cât și intensificarea campaniilor de conștientizare a cetățenilor și a agenților economici cu privire la regimul de depozitare a deșeurilor și sancționarea celor care nu respectă legea“, a declarat Cosmin Căşin, directorul ABA Jiu.
Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, din cadrul ABA Jiu, a derulat, la rândul său, o amplă campanie de salubrizare a albiei cursurilor de apă din judeţ în extravilanul localităţilor. „Nu mai puţin de 94 mc de resturi menajere, resturi vegetale, gunoi de grajd, moloz şi PET-uri au fost adunate în primele trei luni ale anului de pe următoarele cursuri de apă: pârâul Amaradia, Argetoaia, Cârnești, Leu, Tejac, Baboia, Balasan, Raznic, Prodila, Fântâna Fătului, Buzat, Urdinița. Acțiunile fac parte din Programul de Gospodărire a Apelor“, a precizat directorul Cosmin Călin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS