Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Predoiu le cere judecătorilor să nu tacă

Actualitate - Adrian DINU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, şi proaspăta preşedintă a Curţii de Apel Craiova, Mihaela Cotora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, le-a promis ieri judecătorilor craioveni sprijin pentru realizarea cât mai urgentă a noului Palat de Justiţie şi le-a cerut să ia atitudine atunci când se descoperă vreun caz de corupţie în rândul lor.

Aflat în vizită la Craiova, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut ieri, la Curtea de Apel Craiova, o întâlnire cu câteva zeci de judecători de la instanţele doljene, pentru a afla problemele cu care se confruntă magistraţii.
Prima chestiune pe care judecătorii au adus-o în discuţie a fost legată de spaţiile insuficiente pentru desfăşurarea normală a actului de justiţie. Fosta Casă a Pionierilor în care îşi desfăşoară în prezent activitatea Curtea de Apel Craiova se dovedeşte insuficientă ca suprafaţă pentru actuala structură a instanţei. În plus, imobilul a fost retrocedat fostului proprietar, căruia instanţa îi plăteşte o chirie de circa... 60.000 de lei pe lună, o sumă enormă, care depăşeşte posibilităţile financiare ale instituţiei. Într-o situaţie şi mai dificilă se află Tribunalul Dolj, a cărui clădire, veche de peste două secole, a fost declarată monument istoric, aşa că nu poate fi modificată pentru a fi adusă la standardele actuale.
„Magistraţii mi-au cerut sprijin în privinţa sediului Curţii de Apel, iar eu le-am promis tot ajutorul în acest sens. Mâine (astăzi - n.r.) aştept la Bucureşti noul proiect, pentru a-l depune la Ministerul Culturii în vederea avizării, astfel încât să demarăm încă din acest an procedurile de licitaţie pentru realizarea noului Palat de Justiţie“, a declarat ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, în conferinţa de presă ţinută ieri la Curtea de Apel Craiova.

Predoiu: Cazuri izolate de corupţie la Craiova

Discuţiile purtate între ministru şi magistraţi au mai atins, printre altele, problema reevaluării schemelor de personal în vederea intrării în vigoare a noilor coduri, dar şi mult mai proaspăta chestiune a prestigiului justiţiei craiovene în contextul arestării magistraţilor Laurenţiu Anghel şi Bogdan Diaconescu de la Tribunalul Dolj. Ministrul Predoiu a susţinut că imaginea justiţiei craiovene trebuie îmbunătăţită, pentru că nu este corect ca întregul colectiv de magistraţi de pe raza Curţii de Apel Craiova să aibă de suferit în urma unor cazuri izolate de corupţie în rândul magistraţilor. În acest sens, Cătălin Predoiu le-a cerut magistraţilor să nu mai tacă şi să nu se mai vaiete de pătarea imaginii justiţiei, ci să ia atitudine şi să se dezică de cazurile de corupţie descoperite în rândul lor.
„Imaginea publică a judecătorilor craioveni trebuie îmbunătăţită. Am cerut ca pe viitor să lucrăm împreună la schimbarea acestei imagini publice, să corectăm împreună fenomenele izolate de corupţie. Ar fi păcat ca unul sau două cazuri izolate de corupţie să inducă o concluzie cu privire la întregul corp de magistraţi din Craiova“, a declarat ministrul Predoiu în conferinţa de presă de la Craiova. De aceea, Predoiu a cerut chiar magistraţilor o poziţie mai fermă în delimitarea de cazurile de corupţie descoperite în rândul lor.
„Când îţi asumi o anumită conduită publică, e bine să o şi anunţi. E bine ca liderii magistraţilor să se pronunţe public cu privire la problemele din justiţie, să-şi asume concret această vocaţie a integrităţii. Cred că societatea ar avea de câştigat. Tăcerea, uneori, într-un anumit context, poate să însemne un echivoc, să dea semnale greşite. E bine ca atunci când se întâmplă ceva în neregulă să vii să spui că nu eşti de acord“, a spus ministrul justiţiei.
Menţionăm că, până în prezent, nici organizaţiile de magistraţi şi nici barourile de avocaţi nu au luat vreo poziţie oficială în care să se delimiteze în vreun fel de acuzaţiile de corupţie care planează asupra unor magistraţi sau avocaţi aflaţi deja în arest.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de fara bani multi:
    casa de cultura a tineretului, de langa real, sta degeaba. poate fi adaptata. oricum e o cladire imensa.
    2010-07-14, 07:49:54 (79.117.152.*)
  2. de wstt:
    Atunci cînd un magistrat de la Tribunalul Dolj a spus despre unii colegi că sunt corupţi şi nu vrea să intre în complet cu ei a fost terfelit prin ziare şi acuzat că ar avea probleme psihice, dar s-a dovedit că ceea ce a spus magistratul respectiv este adevărat, că Anghel şi Diaconescu sunt corupţi.
    2010-07-14, 10:00:58 (86.124.210.*)
  3. de OBAMA:
    GRUPUL INFRACTIONAL EXISTA IN TRIBUNAL SI A FOST INFIINTAT DE JUDECATORUL BADEA -ANGHEL LAURENTIU-DIACONESCU - PRODANESCU STAN SUNT CAUZE DIN 1998 CARE AU SPRIJINIT SI SPRIJINESTE SI ACUM PRIN NUP-URI DATE DE PROCURORI CA STOIAN GHEORGHE ,AMALIA NASTASIE .NU ESTE PRESCRIPTIBIL LA TERMEN FALSUL IN DECLARATII SI UZUL DE FALS.NUP-URILE CU ART 278 DIN CODUL PENAL AU FOST USOR DE "PUS" CA PECETE PESTE CERCETAREA FACUTA DE POLITISTII CORUPTI !JOS MAFIA SUS PATRIA!
    2010-07-14, 10:18:30 (79.117.135.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 16°C.
La noapte: 13°C.
Mâine: 21°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4662 lei
USD: Tendinta 3.5538 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: