Nu peste mult timp, strada Unirii va fi din nou invadată de măsuţele comercianţilor de mărţişoare. Cei care au un singur scop, acela de a face bani din această afacere, au plecat deja spre Capitală să-şi achiziţioneze flori de plastic la sac, maimuţoaie chiţăitoare de poliester şi brelocuri de cauciuc la care vor ataşa, creativi, şnurul alb-roşu tradiţional. Ceilalţi – puţini, ce-i drept -, dar care cred cu adevărat în spiritul acestei sărbători şi care au mai multă imaginaţie şi talent s-au apucat din vreme să „meşterească“ mărţişoarele „de artă“. Nu neapărat profitabile, ci doar frumoase şi făurite cu suflet.
Pe masa aşezată în colţul garsonierei, chiar în faţa ferestrei, se desfăşoară un adevărat arsenal. Lângă un buchet de imortele colorate, o broşură „Incredible India“, un bec înfipt ingenios într-o bucată de lemn pictat şi o mapă cu schiţe, se expun, fără ruşine, într-o ordine înţeleasă numai de ea, armele artistei. Cutii cu mărgele multicolore, din plastic, lemn ori din ceramică modelată între degete, sâmburi uscaţi, cioburi de sticlă, pene de păsări stropite cu vopsea, bucăţele de şnur, arcuri de pixuri, papiote de elastic roşu şi verde ori de gută transparentă, o cutie de acuarele, cercei deşiraţi, brăţări înşirate, hârtie creponată, bidonaşe cu tuş, spirt şi aracet, borcane cu tempera şi o cutie albă de acuarele Pictor cu 12 culori – le ştiţi de la orele de desen, din clasa a doua! -, un capsator, un cutter, pastă ceramică sau polimer, vreo trei borcane cu pensulele înmuiate înghesuit în apă şi un mănunchi gros de şnururi de mătase alb-roşie. Aceasta este fabrica de mărţişoare – le zicem „de artă“, pentru că aşa şi sunt – a Rosei Martin, artist plastic şi profesoară de desen la Şcoala nr. 22 din Craiova. „Şi a Robertinei, sora mea“, precizează tânăra, alegând din mulţimea gogoloaielor colorate pe cele mai potrivite pentru mărţişorul în lucru. „Personal, am mai avut nişte experienţe în timpul facultăţii“ – Academia de Artă, amintim noi – „în Bucureşti. De anul trecut însă, m-am apucat cu Robi de aşa-zisa afacere de familie“, continuă ea.
Mai puţină afacere, mai multă emoţie
Iniţial, obiectivul a fost câştigul material. Când cele două surori s-au apucat însă la propriu de „fabricarea“ mărţişoarelor, lucrurile n-au mai stat la fel. Absolvente ale Liceului de Artă din Craiova, secţiile pictură şi sculptură, nu s-au priceput deloc să gândească afacerea prin prisma unui comerciant simplu. Sentimentul, emoţia au fost cele care au primat de la întâiul ciob pictat în culori calde, de primăvară, până la bijuteriile pestriţe şi inedite.
„Pentru noi contează foarte mult să le transmitem o anumită stare celor care cumpără mărţişoarele noastre, să se bucure cu adevărat atunci când aleg, dintre zecile de măsuţe ce împânzesc străzile, pe a noastră, să îi determinăm cumva să viseze frumos prin ochii noştri“ – zâmbeşte. Micuţă de statură, firavă şi cu trăsături delicate, ar putea fi luată drept o copilă abia ajunsă în pragul adolescenţei. O trădează însă ochii mari, pătrunzători şi serioşi şi degetele care, deşi plăpânde, se mişcă precis între bobul de mărgea şi borcanul de culoare. „Eu modelez şi pictez mărţişoarele din plăcere. Trebuie să-mi placă întâi mie. Nu contează cât timp îmi ia sau cât material consum, important este «să iasă» ceea ce mi-am propus. Unde mai pun că, de multe ori, se întâmplă să-mi placă atât de mult, încât să nu le mai pot scoate la vânzare. Sau să le opresc prietenilor. E clar că în ritmul ăsta nu poţi să faci o afacere bună, dar nu asta ne mai interesează acum pe mine şi pe Robi. Ci, pur şi simplu, să creăm lucruri frumoase, care să nască o emoţie, o tresărire, un zâmbet“, spune Rosa.
Născocite din suflet
Se opreşte o clipă să aleagă mărgele. Dificilă treabă. Fiecare are o istorie, un trecut. Una este din India, dintr-un cercel deşirat primit de Robertina de la nişte prieteni, alta dintr-un şirag adus tot de sora mai mică din Italia. Câteva boabe de seminţe sunt din Franţa, dintr-un parc din Monte Carlo, altele din Grecia, culese într-o vacanţă, iar câteva pietricele sunt chiar valoroase, semipreţioase. Poate şi de aceea preţurile mărţişoarelor de artă ale surorilor Martin nu sunt totuşi de teapa brelocurilor de cauciuc. Pentru că, la final, după modelarea ceramicii, coacerea ei în cuptor, pictarea, lăcuirea – acolo unde este cazul – şi înşirarea mărgelelor sau a seminţelor pe elastic sau şnur, rămân adevărate bijuterii, mici opere de artă. „Lucrăm în special brăţări şi pandantive. Apoi, din pastă ceramică luată de la Fondul Plastic ori polimer în culori vii, tari, modelăm diferite figurine, la care ataşăm doar şnurul alb-roşu“, explică Rosa procesul simplu la prima vedere.
„Născocim tot felul de modele, din fel de fel de materiale: pânză de sac, rafie sau chiar peliculă de celuloid – filmele foto, obţinute din laboratoarele din oraş, decupate şi pictate apoi, ca nişte tablouri în miniatură. Cioburile astea atât de groase cu multe faţete, spre exemplu, le-am găsit la o cabină telefonică al cărei geam s-a spart. Le-am pictat pe latura din spate şi a ieşit un pandantiv deosebit. La sfârşit, capsăm mărţişoarele pe cartoane colorate – luate gratis de la o tipografie care s-a desfiinţat -, scriem cu pensula japoneză tradiţionalele 1 sau 8 Martie şi le «îmbrăcăm» în punguţele cumpărate special, cu inimioare roşii. Când totul este gata, le încărcăm în cutii şi aşteptăm să vină momentul pentru a le arăta celor care vor să se bucure de primăvară“, adaugă ea.
Semnat, surorile Martin
Mai sunt două săptămâni şi centrul Craiovei va fi împânzit de mărţişoare. De la ţepenele flori artificiale învelite în plastic albastru cu bandă aurie pe margine, până la imortelele înecate în ceară şi vârâte în pahare de sticlă grosieră, de la chinezăriile de pluş sintetic şi inimioarele tivite cu dantelă de nailon, până la brelocuri de cauciuc înfăţişând personaje celebre din desene animate, toate vor scoate din case craiovenii chitiţi să cumpere mărţişoare pentru iubite, prietene, mame, soţii, şefe sau profesoare.
În gloata aceea de vânzători de plastice îşi va face loc şi măsuţa surorilor Martin, cu mărţişoarele lor de artă. „Este încă devreme să luăm autorizaţia de la primărie, o vom face cu câteva zile înainte. Vom închiria un spaţiu de un metru pătrat – nu avem nevoie de mai mult – şi probabil că vom avea vânzare bună, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut. Vom avea preţuri de la şase la 50 de lei. Nu ne interesează foarte mult profitul, important este să ne acoperim costul materialelor. Dar sunt convinsă că vom avea succes din nou. Clienţii de anul trecut ne vor căuta cu siguranţă, ne-au «ameninţat» de atunci!“, râde Rosa, în timp ce face un ultim retuş pandantivului din ciobul de cabină telefonică. Prinde şnurul cu îndemânare, apoi îl capsează de carton şi îl introduce în punguţa de celofan. „Gata. Uite, ăsta este un mărţişor semnat Rosa Martin. Drăguţ, nu? Să vedem ce vor spune şi clienţii, pe 1 martie…“.
