18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVin ploile torenţiale

Vin ploile torenţiale

Meteorologii şi hidrologii au emis o atenţionare cod galben de ploi pentru mai multe regiuni ale ţării. Începând de astăzi, ora 12.00, până mâine, la aceeaşi oră, în sudul Banatului, în Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureş şi Crişana vor fi ploi, ce pot avea şi caracter torenţial. În aceste regiuni, cantităţile de apă vor depăşi local 30-35 l/mp. În dealurile Olteniei, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona Munţilor Apuseni se vor înregistra izolat peste 60-70 l/mp. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice, respectiv frecvente descărcări electrice, vijelii şi, pe spaţii restrânse, căderi de grindină, au fost anunţate în majoritatea regiunilor încă din noaptea trecută.
Şi hidrologii au emis o avertizare cod galben ca urmare a precipitaţiilor însemnate cantitativ (30-35l/mp) şi cu caracter torenţial (izolat, peste 60-70 l/mp). Începând de astăzi, de la ora 16.00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi vor fi semnalate creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII