19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCirculaţie rutieră cu indicatoare ascunse

Circulaţie rutieră cu indicatoare ascunse

Indicatoarele rutiere ascunse în copaci sau lipsa acestora se numără printre „eforturile“ autorităţilor locale de a fluidiza circulaţia în municipiul Craiova.

Conform legislaţiei în vigoare, indicatoarele rutiere trebuie instalate astfel încât să fie vizibile pentru toţi participanţii la trafic. În cazul în care condiţiile locale împiedică observarea din timp de către şoferii cărora li se adresează, pot fi instalate în alt loc unde să fie vizibile. „Ar trebui să se întreprindă ceva în privinţa asta, pentru că poliţia nu acceptă ca scuză faptul că indicatorul nu se vede de la distanţă, ci doar de la câţiva metri“, este de părere I.N., din Craiova, taximetrist. Pe strada A.I. Cuza, la McDonald’s, un indicator ascuns printre crengile unui copac te anunţă, dacă îl poţi observa, că nu ai voie să staţionezi. Pe aceeaşi stradă, câteva sute de metri mai sus, alt indicator, camuflat atât de bine încât este vizibil numai de la câţiva metri, te anunţă că eşti obligat să îţi continui deplasarea pe aceeaşi direcţie de mers, către cinematograful Patria. Sensul giratoriu de lângă fostul Parc Puşkin îl ghiceşti după fântâna-ciupercă din mijloc, dar nu este semnalizat de nici un indicator, iar dacă mergi pe strada Tudor Vladimirescu, la intersecţia cu strada Anul 1848, indicatorul „Cedează trecerea“ este acoperit de un copac. La piaţa Chiriac, dacă te deplasezi pe sensul de mers către Casa Armatei şi virezi dreapta, nu întâlneşti niciunde indicatorul „Sens unic“, iar cel din capătul opus al străzii, de interzicere a circulaţiei pe acea stradă, este distrus periodic. „Am întâlnit şi situaţii în care într-un capăt al străzii era pus indicatorul de sens unic, iar în celălalt au uitat să pună semnul de interzis. E paradoxal. Noi, care suntem din Craiova, ştim străzile şi cum se circulă, dar ce face un şofer care nu e de aici şi doar traversează oraşul?”, s-a întrebat craioveanul Florin Parseian.

Motivaţia autorităţilor

Serviciul Siguranţa Circulaţiei, Transport Public şi Parcări, din cadrul Primăriei Craiova, în sarcina căruia cade fluidizarea traficului, pune lipsa indicatoarelor ori faptul că sunt mascate de pomi pe seama volumului foarte mare de muncă. Altă dificultate o reprezintă stâlpii pentru indicatoare, deoarece aceştia se achiziţionează prin licitaţie doar o dată pe an şi se montează în funcţie de problemele semnalate şi în limita stocului. „Noi ne ocupăm zi de zi de semnalizarea rutieră, dar, neavând toate informaţiile, rezolvăm problemele pe măsură ce le depistăm sau ne sunt semnalate“, a declarat Mihai Fetoiu, şeful Serviciului Siguranţa Circulaţiei, Transport Public şi Parcări. RAADPFL Craiova, altă instituţie cu atribuţii în acest sector, motivează diferit problema indicatoarelor rutiere cu care se confruntă oraşul. Un număr prea mic de oameni trebuie să acopere o zonă foarte mare, la care se adaugă problemele cauzate de distrugerea indicatoarelor. „Municipiul are 830 de străzi şi alei, deci sunt mii de indicatoare. Este foarte mult de muncă, iar Serviciul de Sistematizare a Circulaţiei are 15 oameni. Pierdem foarte mult cu indicatoarele devastate. Atâta timp cât devastarea continuă, nu putem merge înainte. Poliţia Comunitară ar trebui să fie mai activă“, a declarat Mircea Popescu, responsabil din cadrul RAADPFL Craiova. Contactat telefonic, Constantin Petrescu, şeful Poliţiei Comunitare, nu a făcut nici un comentariu privitor la această problemă. „Nu comentez astfel de afirmaţii“, a declarat Petrescu.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII