Suferinta unor comunitati e o mina de aur atât pentru cei „ce n-au nimic de spus“ prin media, cât mai ales pentru politicieni, cum s-a mai spus de altfel. O fata dramatizata pâna la substituire a fenomenului o avem la televiziuni: talk-show-uri, teledonuri, politicieni, vedete, rating si bani, intr-un cuvânt, ipocrizie. Dar care e cealalta fata, nevazuta la televiziuni si nepomenita prin ziare si reviste?
Odata, pe vremuri, fiind foamete mare, taranii acceptau robia la marii proprietari, numai ca sa capete ceva de mâncare si sa nu moara de foame. Atunci, Radu Vacarescu deschidea grânarele si dadea celor lipsiti grâu, zicând: „Nimeni sa nu se mai dea rob pentru foame“. Costache Negri, in 1848, isi ipotecheaza mosia pentru a ajuta si scoate din mizerie pe tinerii români care au fugit in exil dupa inabusirea revolutiei. In 1890, venind de la scoala mai multi colegi si hârjonindu-se, unul luneca in Bega. Atunci, Alexe Chisodeanu, un elev de 11 ani, sare in apa rece si isi salveaza colegul. Tot asa, printesa Elena Ghica (Dora d’Istria), plimbându-se cu sora ei mai mica si cu guvernanta surorii pe marginea unui lac, guvernanta cazu in apa adânca. Printesa sari indata si salva guvernanta de la inec.
In zilele noastre, la inceputul anilor ’90, in catunul Rusesti, din Apuseni, unui satean ii moare calul, in fapt, mijlocul sau de subzistenta. Satenii, care aveau dimensiunea corecta a dezastrului existential al consateanului lor, pun banut lânga banut din putinul lor si cumpara animalul de lipsa. In Porumbacu de Sus, din Tara Fagarasului, in 1998, arde gospodaria unui satean. Consatenii strâng bani, aduc materiale de constructii, participa cu bratele la munca si, in câteva luni, casa, atelierul si sura mistuite de flacari sunt la loc si inca moderne si mai aranjate. La inundatiile din Valea Ariesului, la mijlocul anilor ’90, partidele politice duceau si ele ajutoare, politicienii neuitând sa dea comunicate, interviuri si sa se lase fotografiati de gazetari. Dar sub acest colb mediatic urias s-a petrecut si altceva. Au venit la Câmpeni, din fundurile Olteniei, si oameni saraci, impresionati de necazul motilor. Au venit carând cu spinarea, prin trenuri si autobuze, bucate. Dupa ce au strâns bucatele, si-au dat seama ca n-au bani pentru drum si au mai facut un tur, prin satul lor, sa strânga bani de drum. Ajungând la Câmpeni, au fost foarte mirati sa vada casele de piatra ale motilor; ale lor erau mai prapadite! Dar aceste gesturi n-aduc bani (rating)!
Ultimele exemple, pe care le cunosc direct, pot fi multiplicate de zeci de ori, dar si atât e suficient pentru a vedea fondul mostenirii crestine a oamenilor simpli. Din pacate, autoritatile de toate culorile nu observa si apoi nu sunt in stare sa organizeze logistica unui sistem national de intrajutorare. Si cât ar fi de util! E incredibil, pentru ca nivelul de dezvoltare a informaticii si a comunicatiilor ar permite, cu usurinta, dezvoltarea unui sistem logistic national, in care toata tara ar fi privita ca un sat. Eficienta unui astfel de sistem nu s-ar dovedi doar in cazuri de calamitati, ci si in cazurile de saracie uitate, unde alinarea „aproapelui“ poate face foarte mult bine, zi de zi. Hristos a inviat din nou, a doua mia oara, dar mai-marii vremelnici ai tarii nici macar nu s-au „desteptat“. Adica fie nu pricep nimic din lumea in care traim, fie se ocupa, in continuare, doar de interesele lor si, numai tangential si in fata camerelor TV, de votantii sinistrati. Guvernarea trebuie imbunatatita cât mai repede, pentru ca e nevoie.
Octavian CAPATINA
