15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateOpt ani de puscarie pentru Genica Boerica

Opt ani de puscarie pentru Genica Boerica

Regele neincoronat al alcoolului din Craiova mai are la activ o condamnare de trei ani de inchisoare, pentru o afacere similara.


Tribunalul Bucuresti l-a condamnat in cursul saptamânii trecute pe omul de afaceri craiovean Genica Boerica la opt ani de puscarie pentru o restituire de TVA de 136 de miliarde de lei. Inculpatul fusese arestat preventiv pe 4 octombrie 2004.


Cu câteva luni in urma, intr-un dosar similar, dar cu un prejudiciu ceva mai mic, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti l-a condamnat pe acelasi Boerica la trei ani de detentie.


Restituire de TVA de 136 de miliarde


Reamintim ca, pe 19 martie, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus trimiterea in judecata a omului de afaceri craiovean Genica Boerica, in dosarul privind o parte din restituirile ilegale de TVA obtinute de la Directia Generala a Finantelor Publice Dolj. Impreuna cu Boerica au mai fost trimisi in judecata in acelasi dosar inca trei români – Florentin Sargarodschi, contabila Elena Popa si Vasile Stanescu (sotul solistei de muzica populara Niculina Stoican) -, dar si patru egipteni (Nassar K.A.A. Mohamed, El Kholy H. Nashat, El Tembedawy M. Khaed si El Araby M. Abdou), doi iordanieni (Ayyoub A.H.H. Bassem si Al Switi A.M.A. Nail), un iranian (Honar Sood Monfared Mostafa) si un irakian (Abdulhameed G. Shaban). In sarcina celor 12 inculpati, anchetatorii au retinut, in esenta, faptul ca, in perioada iunie 2001-iunie 2003, prin folosirea unor diverse mijloace frauduloase, au solicitat si obtinut de la Directia Generala a Finantelor Publice Dolj suma de 136.980.282.181 lei, echivalentul a 4.269.275,79 dolari sau 4.535.984,41 euro la data efectuarii platilor. In ceea ce-l priveste pe Boerica, acesta a fost trimis in judecata inclusiv pentru savârsirea infractiunilor de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, respectiv violare de domiciliu.


Pe parcursul urmaririi penale, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor importante sume si bunuri imobile sau mobile. Printre acestea, „palatul“ lui Genica Boerica situat in Craiova, pe Calea Unirii, nr.70 (cunoscut sub denumirea „Micul Versailles“), alte doua imobile din Craiova, un imobil din Milano – Italia, 104 bijuterii din aur si pietre pretioase (ridicate de la resedinta lui Boerica din cartierul Primaverii – Bucuresti si evaluate la 1.216.000.000 de lei).


Condamnari intre doi si opt ani de detentie


In cursul saptamânii trecute, Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta in dosarul nr. 1.831/2005, gasindu-i vinovati pe toti cei 12 inculpati. Genica Boerica, considerat liderul bandei, a fost condamnat la opt ani de inchisoare. In acelasi dosar, magistratii i-au condamnat pe Florentin Sargarodschi la cinci ani de detentie, iar pe Elena Popa, contabila lui Boerica, la trei ani, pentru asociere in vederea savârsirii de infractiuni, spalare de bani, fals in declaratii si obtinerea de rambursari ilegale de TVA. Pedepsele ultimilor doi au fost mult mai mari decât se asteptau acestia, in conditiile in care ei au colaborat cu procurorii pentru stabilirea intregului lant infractional privind obtinerea returnarilor de TVA si spalarea banilor.


Vasile Stanescu, sotul cântaretei de muzica populara Niculina Stoican, a fost si el condamnat la trei ani de detentie. Irakianul Abdulhameed G. Shaban a primit trei ani de inchisoare, in timp ce iranianul Honar Sood Monfared Mostafa a fost condamnat la cinci ani de detentie. Instanta i-a mai condamnat pe iordanienii Ayyoub A.H.H. Bassem si Al Switi A.M.A. Nail la câte patru ani de detentie. El Kholy H. Nashat a primit o pedeapsa de patru ani de inchisoare, El Tembedawy M. Khaed a fost condamnat la trei ani de detentie, in timp ce El Araby M. Abdou va avea de ispasit o pedeapsa de doi ani de detentie. Totodata, lui Nassar K.A.A. Mohamed i-a fost aplicata o pedeapsa de trei ani de inchisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII