Știri de ultima orăPoliticaNationalTraian Băsescu: Liderii politici orbecăie în decizii și aproape că-și trădează țara pentru niște interese mărunte. Riscă să facă din România un stat fără reguli

Traian Băsescu: Liderii politici orbecăie în decizii și aproape că-și trădează țara pentru niște interese mărunte. Riscă să facă din România un stat fără reguli

Fostul președinte Traian Băsescu acuză politicienii momentului că ”orbecăie în decizii” și, căutând soluții în afara Constituției, ”riscă să prăbușească statul”. Băsescu este de părere că suntem ”într-un moment de alertă maximă”, iar politicienii ”aproape că-și trădează țara pentru niște interese mărunte”.

”Din păcate, nivelul la care sunt liderii politici ai momentului îi face să orbecăie în decizii, îi face să creadă că ce le este bine lor și clientelei lor este bine și pentru țară și cred că pot impune țării decizii care nu sunt constituționale. După părerea mea suntem într-un moment de criză majoră”, a declarat, miercuri seară, la B1 TV, fostul președinte Traian Băsescu.

Acesta consideră că România este ”într-un moment de alertă maximă”: ”Oamenii ăștia, politicienii, căutând soluții în afara Constituției, riscă să prăbușească statul. Riscă să facă din România un stat fără reguli. Pentru că asta fac ei acum, nu au reguli”.

„Și unii și alții, PSD și partidul-breloc PNL, tratează lucrurile prin prisma unor ambiții personale“

Traian Băsescu acuză deopotrivă PSD și PNL pentru situația în care s-a ajuns: ”Și unii și alții, PSD și partidul-breloc PNL, tratează lucrurile prin prisma unor ambiții personale. Or, dacă nu reușești să lași ambițiile personale deoparte într-un moment de criză majoră cum este cel în care se află România acum, cu multe crize simultane suprapuse, dacă nu lași orgoliile personale și de partid de-o parte ca să găsești o soluție nu ai ce căuta în viața politică. Nu mai ești un politician care servește țara, ești un politician care… nu vreau să folosesc un cuvânt greu, dar aproape că-și trădează țara pentru niște interese mărunte, orgolii”.

Criza politică generată de moțiunea de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului Bolojan este departe de a fi rezolvată.

Citeşte şi: Gorj: Bărbat reținut pentru 24 de ore după ce și-a lovit soția

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS