Guvernul a aprobat, joi, 23 iulie, procedura de acordare a sprijinului financiar destinat persoanelor adulte cu dizabilități care părăsesc centrele rezidențiale publice și se integrează în comunitate, măsura făcând parte din procesul de dezinstituționalizare asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Persoanele adulte cu handicap grav, accentuat sau mediu vor putea beneficia de două forme de sprijin financiar, și anume un beneficiu pentru locuire, acordat lunar, și un beneficiu de tranziție, destinat acoperirii cheltuielilor necesare mutării și adaptării la viața independentă. Beneficiul pentru locuire va fi acordat în limita unui salariu minim brut pe țară și va acoperi cheltuielile de administrare a locuinței, inclusiv utilitățile.
Beneficiul de tranziție va avea valoarea a două salarii minime brute
Beneficiul de tranziție va avea valoarea a două salarii minime brute și va putea fi folosit pentru cheltuielile generate de părăsirea centrului rezidențial, instalarea în comunitate și pentru situațiile de urgență apărute în primele 12 luni după dezinstituționalizare.
Hotărârea completează cadrul normativ al Legii nr. 7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și reprezintă ultimul act normativ secundar necesar aplicării acesteia. Dezinstituționalizarea nu înseamnă doar mutarea unei persoane dintr-un centru într-o locuință. Înseamnă să îi oferim șansa unei vieți independente în comunitate. Dar pentru ca această șansă să devină realitate, oamenii au nevoie de sprijin în momentul în care fac acest pas. Despre acest sprijin este Hotărârea pe care o propunem astăzi”, a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.
Plățile vor fi efectuate prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC)
Finanțarea măsurilor va fi asigurată din bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile. Plățile vor fi efectuate prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), în urma unei evaluări individuale a nevoilor fiecărui beneficiar și în limita bugetelor aprobate.
Obiectivul acestei hotărâri este reducerea numărului de persoane instituționalizate la cel mult 10.350. Potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, 5.411 dintre cele 15.903 persoane adulte aflate în prezent în centre rezidențiale sunt incluse în procesul de dezinstituționalizare și integrare în comunitate. Obiectivul stabilit pentru anul 2030 este reducerea numărului persoanelor instituționalizate la cel mult 10.350.
Citeşte şi: Legea prosumatorilor, promulgată de președintele Nicușor Dan

