
Formaţia Ştiinţa Danubius Bechet şi-a adjudecat trofeul Cupei României – faza judeţeană, după ce s-a impus la penaltiuri, în finala disputată vineri, pe stadionul din Cârcea, în faţa vecinei Recolta Ostroveni. În timpul regulamentar scorul a fost egal, 2-2, la capătul a două reprize distincte, prima foarte bună, a doua destul de haotică, temperatura ridicată punându-şi amprenta pe evoluţiile ambelor echipe.
Cei care au deschis scorul au fost jucătorii Ostroveniului, Alin Nicolin macând dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 metri lateral dreapta, şutul fiind deviat şi de zid (’18, 0-1).
Replica Bechetului nu s-a lăsat aşteptată, în prima repriză irosindu-se trei ocazii imense, iar golul egalizator a picat în partea secundă. Marian Bălan a comis un henţ în careu, Omar Dumitrică a indicat prompt punctul cu var, iar Claudiu Sandu a transformat fără emoţii penaltiul (’59, 1-1).
Reuşita le-a dat încredere elevilor lui Viorel Şişoe, care au preluat conducerea la doar cinci minute, Viorel Georoceanu înscriind un gol de generic, şutul său de pe stânga oprindu-se în colţul lung, în vinclu, „obligându-i” pe cei aproximativ 500 de spectatori să aplaude (’64, 2-1).
Recolta Ostroveni a ieşit la joc şi a făcut-o cu succes. Cristi Piţiche a dus partida în prelungiri, după ce a reluat cu capul, din plonjon, de la 7 metri, o centrare venită de la Alex Pârvulescu (’69).
De menţionat că ambele echipe şi-au trecut în cont câte patru ocazii rarisime şi câte o bară, spre deliciul iubitorilor de fotbal neutri, care nu au contenit să glumească pe seama jucătorilor aflaţi în „culpă”.
Chin şi jale în prelungiri
Oboseala şi căldura au făcut ca încă din primele 90 de minute să apară cârceii şi oboseala, însă ce a urmat în cele două reprize suplimentare nu avea cum să nu plictisească asistenţa din pricina întreruperilor repetate cauzate de faulturi dure şi trageri de timp.
Neavând rezerve suficiente, antrenorul Ostroveniului, Ovidiu Florescu s-a echipat şi a intrat şi el pe teren, asta după ce îl introdusese drept jucător de câmp până şi pe portarul de rezervă, Constantin Popescu.
Cum fotbalul i-a chinuit efectiv pe jucătorii celor două combatante s-a ajuns şi la loviturile de departajare. Câştig de cauză au avut fotbaliştii de la Bechet, care au avut nervii ceva mai tari şi s-au impus cu 5-4. Pentru Danubius au marcat Sandu, Puchiu, Ţuculeanu, Neacşa şi Duca şi a ratat Crişan. De partea cealaltă, pentru Ostroveni au transformat Bugălă, Ghera, Şelaru şi Piţiche şi au ratat Stoian şi antrenorul Florescu.
Bechet: C. Marica – C. Preduţ (’80, R. Văduva), D. Ţuculeanu, Cl. Sandu, M. Ivan – D. Puchiu, A. Bouleanu (’68, D. Duca) – I. Corcoveanu, V. Georoceanu (’101, D. Teodorescu), P. Crişan – I. Nuţă. Antrenor: Viorel Şişoe.
Ostroveni: A. Mărăcine – D. Ochea (’102, C. Popescu), I. Popescu (’65, R. Vasilca), A. Nicolin, M. Bălan (’70, C. Ghera) – A. Bugălă, M. Stoian – Al. Pârvulescu (’117, Florescu), C. Marin, R. Şelaru – Cr. Piţiche. Antrenor: Ovidiu Florescu.
Cartonaşe galbene: Bouleanu / I. Popescu, Nicolin (2), Stoian, Vasilca.
Cartonaş roşu: Nicolin ’110.
Au arbitrat: Omar Dumitrică – Pompiliu Barbu, Cristi Ilinca.
Observatori: Ilie Alexandru, Ciri Mayer, Cornel Roman.
Se gândesc la promovare
A urmat premierea, ridicarea trofeului de către jucătorii Bechetului şi hora bucuriei.
„E dulce această victorie. A fost un meci greu, eu am ieşit şi accidentat… Băieţii au resimţit din plin cele 120 de minute jucate şi e bine că am câştigat şi la penaltiuri. Căldura ne-a pus probleme mari. Au fost multe ocazii de ambele părţi, dar e bine că am câştigat trofeul”, a declarat Aurelian Bouleanu, pentru GdS.
„Ştiam că o să avem un meci foarte greu. Rivalitatea între noi şi Ostroveni ştiţi foarte bine că e foarte mare şi mă bucur că am câştigat acest meci. Sperăm ca în viitor să avem mai multe realizări, în doi să ani reuşim promovarea în Liga a III-a”, a declarat preşedintele formaţiei Danubius Bechet, George Stăvaru, pentru GdS.
De menţionat că înaintea fluierului de start Asociaţia Judeţeană de Fotbal Dolj, reprezentată de preşedintele Silviu Bogdan, a premiat primele trei echipe clasate în Liga a IV-a, în speţă Tractorul Cetate, Viitorul Cârcea şi Dunărea Calafat. Şeful AJF a urat totodată baftă campioanei Tractorul Cetate, care sâmbătă, de la ora 18.00, va juca manşa tur a barajului de promovare în Liga a III-a cu CS Şirineasa, pe terenul formaţiei vâlcene.
Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):