Ca fotbalist, Filipovici a jucat împotriva Universităţii în două ediţii ale Cupei UEFA, în 1976 (pe când era la Steaua Roşie Belgrad) şi 1983 (jucător la Benfica), a marcat patru goluri în cele patru partide disputate, gruparea din Bănie fiind eliminată din competiţie în ambele ediţii menţionate.
I.J. – În aprilie 1983, în returul semifinalei Cupei UEFA de la Craiova, Universitatea – Benfica 1-1, aţi curmat – cu un gol – visul Craiovei de a juca finala Cupei UEFA 1983. Ce vă mai amintiţi de acel meci fantastic?
Z.F. – Benfica a avut o campanie de calificare excepţională în sezonul 1982-1983. Am avut o echipă foarte puternică, formată din jucători de calitate. Dintre aceştia trebuie să îi menţionez pe portarul Manuel Bento, care, din păcate, a decedat în 2007, un personaj carismatic, pe care îl caracteriza foarte bine spiritul Benficăi. Fundaş era Humberto Coelho, internaţional portughez, un foarte bun apărător central, iar pe partea dreaptă juca Pietra. Mijlocul echipei făcea un joc foarte creativ, datorită contribuţiei aduse de Diamantino şi Chalana. Sheu menţinea echilibrul între atac şi apărare, iar în atac eram eu şi Nene. Benfica a avut o echipă foarte echilibrată. Acea generaţie de aur încă este considerată una dintre cele mai bune echipe ale Benficăi, de pe vremea când juca Eusebio. Acest lucru ne face să fim foarte mândri, iar familia Benfica este la fel de mândră. Bineînţeles, trebuie să îl menţionez şi pe antrenorul nostru, Sven Goran Eriksson, care a fost unul dintre mentorii mei în cariera de antrenor. Am mers la acest meci de la Craiova după un rezultat egal, 0-0, obţinut în tur, pe Stadionul „Da Luz“ din Lisabona. Nu aveam nici un avantaj, jucam în deplasare şi ştiam că trebuia să marcăm pentru a ne califica în finală. Din fericire, după ce în prima repriză am primit un gol de la Balaci, care a făcut ca scorul să fie 1-0 (min.16), nu am renunţat la luptă şi am încercat să egalăm, să obţinem avantajul golului marcat în deplasare şi să mergem mai departe. După ce am bâjbâit în terenul echipei române, după ce mingea a trecut de câţiva jucători de pe partea dreaptă, balonul a apărut pe stânga, unde am reuşit să mă demarc, şi am dat gol cu piciorul drept, aducând scorul la 1-1 (min. 53), Benfica fiind însă în avantaj datorită regulamentului. Golul marcat a reprezentat o mare bucurie pentru mine, pentru că ştiam că astfel ne vom califica în finală, ceea ce s-a şi întâmplat.
I.J. – Aţi eliminat Universitatea Craiova din cupele europene şi în 1976, pe când eraţi la Steaua Roşie Belgrad. Atunci aţi marcat împotriva Craiovei trei goluri, două la Craiova şi unul la Belgrad. Ca atare, rămâneţi în istorie coşmarul Universităţii Craiova!
Z.F. – Suporterii echipei din Craiova îşi vor aduce aminte întotdeauna de mine. Dar şi eu îmi voi aduce mereu aminte de Craiova. Pe de altă parte, suporterii echipei Partizan Belgrad, eterna rivală a echipei Steaua Roşie, au şi ei coşmaruri în care eu joc rolul principal. Nu doar de pe vremea când jucam – şi le-am dat câteva goluri importante, atât acasă, cât şi în deplasare – ci şi de când am devenit antrenor, pentru că nu am pierdut niciodată în faţa lor. Şi asta este o parte frumoasă a fotbalului. În sezonul 2009-2010, ca antrenor al echipei române Ceahlăul Piatra Neamţ, m-am întâlnit din nou cu echipa Craiovei şi din nou am fost victorios – echipa mea a câştigat cu scorul 2-1 (mai 2010). Aşa că da, este posibil să fiu coşmarul Universităţii Craiova…
Universitatea m-a ofertat în 2010
I.J. – Este adevărat că în mai 2010, pe când eraţi încă în România, aţi fost căutat de patronul Universităţii pentru funcţia de antrenor principal al Craiovei?
Z.F. – Da, este adevărat. Era o posibilitate care a fost foarte mult discutată în presa din România. Totuşi, totul a rămas la stadiul de posibilitate, nu am semnat cu acest club, ci am antrenat altă echipă. Cine ştie, poate într-o bună zi posibilitatea va deveni realitate. Craiova este un club cu o istorie bogată şi o tradiţie extraordinară în fotbalul românesc şi european. De ce nu?!
I.J. – Aţi aflat că echipa a retrogradat în 2011, ca şi în 2005?
Z.F. – Da, am aflat. A fost o surpriză pentru mine, cu toate că auzisem că echipa şi clubul se confruntau cu probleme financiare grave. Este păcat. Locul Universităţii Craiova este în prima ligă şi merită să joace în competiţiile europene.
(Fragment din volumul „Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima“, ediţia a II-a, aflat în curs de apariţie la Tipografia de Sud Craiova)
