15.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024

Scurte ştiri

„Colţ Alb“ la American Corner

Centrul American Corner împreună cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ deschid sâmbătă, 12 ianuarie, la ora 11.00, expoziţia de carte şi clubul de literatură, în cadrul căruia participanţii vor putea viziona filmul „Colţ Alb“, o ecranizare după romanul lui Jack London (1876 – 1916).

Cărţile expuse vor aparţine în totalitate lui Jack London şi vor fi atât în limba română, cât şi în limba engleză, iar filmul este în limba engleză. „Noi beneficiem de colaborarea liceelor din Craiova şi aşteptăm elevii la vizionarea acestui film. Vor mai urma asemenea evenimente culturale“, a menţionat coordonatoarea American Corner Craiova, Carmen Tică.

American Corner pregăteşte şi alte evenimente în luna ianuarie: vizionare de filme cu Mihai Eminescu, documentare despre Martin Luther King şi se reia seria întâlnirilor din cadrul Clubului melomanilor. Evenimentele din acest an organizate de American Corner se vor ţine lanţ pentru că în aprilie se vor împlini doi de activitate la Craiova, iar în luna decembrie se vor aniversa 100 de ani de existenţă a Fundaţiei „Alexandru şi Arisţia Aman“ şi de activitate culturală în Oltenia.

Mihaela MUSCALAGIU

Dan Perjovschi desenează cu cretă şi expune la New York

Graficianul român Dan Perjovschi va deschide pe 19 ianuarie o expoziţie la Galeria Lombard Freid Projects din New York, care va cuprinde desene făcute cu cretă pe pereţi negri şi o galerie de portrete, cu desene pe hârtie şi pânză din anii ’90, potrivit site-ului oficial al galeriei. Principalul spaţiu al galeriei va fi transformat în loc de dezbatere. Pereţii vor deveni o tablă neagră gigantică, acoperită cu desene făcute cu cretă albă. Acest suport nu este o noutate pentru Perjovschi, care a mai desenat pe pereţi negri la Bienala de la Veneţia, şi la Culturgest Porto, în 2007. Al doilea spaţiu de expunere va deveni o galerie de portrete cu desenele pe hârtie şi pânză a sute de feţe care se transformă într-un public numeros. Feţele sunt aranjate în rânduri ordonate şi repetitive şi reprezintă lucrări de la mijlocul anilor ’90, pe care Perjovschi le expune după o lungă perioadă de gestaţie în atelierul său. Executate între 1994 şi 1997, ele fac parte din seria sa „Anthroprogramming“.

NewsIn

Mihai Eminescu – Mai am un singur dor

Teatrul „Elena Teodorini“ prezintă luni, 14 ianuarie, de la ora 19.00, recitalul de muzică şi poezie „Mihai Eminescu-Mai am un singur dor“. Îşi dau concursul mezzosoprana Georgeta Fangli Dobre şi Orchestra de Cameră a Teatrului Liric. Conducerea muzicală este semnată de Bogdan Botezatu, concert maestru este Dan Bozgan, iar la pian se va afla Corina Popa Stănescu. Din program fac parte „Dorinţa“ – compozitor anonim, în aranjamentul orchestral al lui Alexandru Iosub, „Somnoroase păsărele“, compozitor Gheorghe Dima, „De ce nu-mi vii?“, compozitor anonim, aranjament orchestral Alexandru Iosub, „Stelele-n cer“, compozitor Nicolae Bretan, aranjament orchestral Bogdan Botezatu, „Pe lângă plopii fără soţ“, compozitor Guilelm Sorban, aranjament orchestral Alexandru Iosub, „Misterele nopţii“, compozitor Eugen Doga, „Ochiul tău iubit“, compozitor Eugen Doga, aranjament orchestral Marius Hristescu, „Când însuşi glasul gândurilor tace“, compozitor Dumitru Chitenco, „Scrisoarea a IV – a“, fragment, compozitor Nicolae Bretan, „Mai am un singur dor“, compozitor Guilelm Sorban, aranjament orchestral Alexandru Iosub. Publicul spectator va putea auzi şi câteva înregistrări din Fonoteca de aur, „Ce e amorul“, în interpretarea lui Alexandru Repan, „De-or trece anii“ cu Silviu Stănculescu, „Iubind în taină“ cu Mircea Albulescu, Irina Răchiteanu cu „Se bate miezul nopţii“ şi Emil Botta cu „Sara pe deal“, dar şi versuri şi Scrisori ale Veronicăi Micle către Mihai Eminescu. Scenariul şi regia spectacolului poartă semnătura Gabrielei Rusu Păsărin, iar scenografia aparţine lui Răsvan Drăgănescu.

Mirela MARINESCU

Scurtmetrajul „Târziu“, selectat la Festivalul de la Berlin

Filmul „Târziu“, de Paul Negoescu, a fost selectat în competiţia de scurtmetraj a Festivalului de la Berlin, a declarat regizorul, pentru NewsIn. La program participă şi scurtmetrajul lui Bogdan Mustaţă, „O zi bună de plajă“. Negoescu a spus că „Târziu“ este un film de şcoală, „filmul de absolvenţă de anul IV“ de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), care a fost filmat în sediul Realitatea TV. Pelicula spune povestea unui tânăr jurnalist care trebuie să facă o ştire în fostul său liceu şi nu reuşeşte să obţină material video. Ca urmare, apelează la un fost prieten pe care nu l-a mai văzut de foarte mult timp. În film joacă Tudor Aaron Istodor şi Andrei Mateiu. Filmările au durat patru zile în mai şi încă una în iunie, când Negoescu a refilmat o scenă. Pelicula a fost terminată în perioada octombrie-noiembrie. „Când l-am făcut, nu-mi făceam speranţe că va lua premii, l-am făcut pentru mine şi sufletul meu“, a spus Negoescu, care a adăugat că îi este suficient faptul că a fost selectat la Berlin. În competiţia de scurtmetraj a Festivalului de la Berlin, ce va avea loc în februarie, va participa şi „O zi bună de plajă“, regizat de Bogdan Mustaţă, după un scenariu de Cătălin Mitulescu, care spune povestea a trei delincvenţi minori fugari.

Filmul „Acasă“ al regizorului Paul Negoescu, de 23 de ani, a fost selectat în competiţia de scurtmetraj a ediţiei a 37-a a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam.

NewsIn

Păcală în satul lui

Sâmbătă, 12 ianuarie, de la ora 12.00, Teatrul Colibri prezintă pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini“ spectacolul „Păcală în satul lui“, în regia lui Horia Davidescu şi după o scenografie care poartă semnătura lui Eustaţiu Gregorian. Vor da viaţă cunoscutelor personaje de basm Mihai Brumă-Uzeanu, Costel Ionescu, Mircea Surdu, Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Iulia Cârstea, Alla Bogdan, Adrian Ioncu şi Oana Stancu.

Mirela MARINESCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS